Parohia Ortodoxă Arad Bujac și Palatul Copiilor Arad organizează un concurs de șah dedicat copiilor și tinerilor talentați și pasionați de sportul minții, din oraș și împrejurimi. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 1 februarie, începând cu ora 10.00, la Centrul Pastoral Sfântul Ierarh Nicolae situat pe strada Independenței nr.5A, din Arad.
„Concursul se desfășoară în cadrul activităților educative și recreative promovate de parohie, având scopul de a încuraja dezvoltarea gândirii strategice și a fair-play-ului în rândul tinerilor. Scopul evenimentului este de a promova șahul ca sport și de a descoperi și încuraja tinere talentele în acest domeniu. Participanții vor avea ocazia să își testeze abilitățile, să se întâlnească cu alți jucători, să socializeze și să-și facă prieteni pasionați de acest sport. Organizatorii au pregătit premii pentru câștigători, trofee și diplome de excelență. De asemenea, toți participanții vor primi certificate de participare” – precizează reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului.
Concursul se va desfășura pe trei categorii de vârstă: până la 10 ani, între 10 și 14 ani, 14-19 ani. Se va juca în sistem elvețian, 6 runde (criterii de departajare: Vvictoria direct/ Bucholtz Mediu/ Bucholtz). Arbitrajul va fi asigurat de Florin Varga.
Pentru a se înscrie la concurs, participanții trebuie contacteze personal sau printr-un adult persoanele responsabile la următoarele numere de telefon: 0760.665.902 (pr. Mircea Proteasa), 0746.101.362, 0771.306.189 (prof. Mitică Cosma); e-mail miti13mire@yahoo.com. Înscrierea la acest eveniment este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!