PĂULIŞ. Crama Wine Princess din Păuliș a găzduit, în acest an, cea de a cincea ediţie a Concursului de vinuri din Podgoria Miniș-Măderat, printre organizatori numărându-se şi Primăria Ghioroc, în frunte cu primarul Corneliu Popi-Morodan.
„Am organizat acest concurs de vinuri cu dorința de a vedea calitatea vinurilor din podgoria noastră, dar și pentru ca arădenii să îşi facă o alegere mai uşoară a unui vin, că tot vin sărbătorile și, de ce nu, să fie și un mijloc de promovare a producătorilor de vinuri și a Podgoriei Miniș-Măderat”, ne-a declarat Popi-Morodan.
Acesta ne-a povestit faptul că, în anul 2016, a avut loc prima ediţie a concursului și, ca trăsătură constantă, an de an a crescut calitatea probelor de vin prezentate de producători.
„Dacă, la prima ediție, aveam mai puține vinuri cu medalie de aur, acum suntem undeva la 40% cu medalii de aur și îi felicităm pe producătorii noștrii pentru acest salt calitativ”, ne-a spus primarul din Ghioroc.
Juriul a stabilit, în urma deliberărilor, campionul concursului, dar şi acordarea a cinci mari medalii de aur, 14 medalii de aur și 23 de medalii de argint.
„Mulțumesc domnului Magocs Eugen și domnului Balla Geza pentru sprijinul oferit în organizarea acestei ediții la Wine Princess din Păuliș. Vreau să mulțumesc producătorilor care au participat și îndemn și pe ceilalți să participe la edițiile viitoare. Mulțumesc juriului pentru evaluarea probelor și pentru consultanța acordată. Juriul a fost compus din Heizer Mirela, Cosmin Reaboi și Dragoș Torge”, a mai spus Popi-Morodan.
Cionca, la concurs
La această ediţie a concursului a fost prezent şi Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
„Aradul are producători de renume și sortimente speciale de vinuri realizate în cramele din Podgorie, iar Consiliul Județean este partenerul viticultorilor arădeni. Organizăm evenimente care susțin producătorii locali, promovăm zonele viticole arădene la târgurile naționale și internaționale, facilităm întâlniri între proprietari de crame și viticultori cu oameni politici pe tema susținerii industriei viticole prin programe naționale. De asemenea, unul dintre marile proiecte turistice ale Consiliului Județean Arad îl reprezintă Drumul Vinului în Podgoria Miniș-Măderat”, a spus preşedintele CJA.
Acesta i-a ridicat mingea la fileu primarului din Ghioroc, după ce i-a spus că, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, va oferi finanţare pentru un concurs internaţional, cu juriu din străinătate. Teoretic, acest concurs ar trebui să aibă loc în luna noiembrie a acestui an.
Premianţii
Nu putem încheia fără a trece în revistă vinurile cele mai apreciate din concurs: Campionul concursului – Cabernet Sauvignon 2021 – Șeran Pure Wine (96 de puncte); Marea medalie de aur – Fetească Neagră 2022 – Crama Rab Wine (95,33), Pinot Noir 2018 – Dorvena (95), Fetească Neagră 2019 – Dorvena (95), Burgund 2020 – Șeran Pure Wine (95), Sauvignon Blanc 2022 – Maximarc (95).
Trimite articolul
XVinuri din podgoria inexistenta din Romania. Vinul este mai nou facut din pastile concentrat cu aroma de vin. Toata podgoria de la Pancote ,Minis e parasita, de unde vin din anul 2022???Secolul minciuni ar trebui denumit acest secol.
-
tu esti chiar un prost gramada
Daca si Tucudean a intrat ca ultim câștigător asta da , mare realizare.