Centrul Municipal de Cultură Arad (CMCA) organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcției de director executiv adjunct al serviciului public de interes local. Proba scrisă a fost programată pentru data de 15 decembrie. Doar că aceasta nu va mai avea loc, întrucât în urma perioadei de depunere a dosarelor, nimeni nu s-a calificat pentru a lua parte la proba scrisă. Un singur dosar a fost depus, însă acesta a fost respins. „Nu face dovada îndeplinirii condițiilor minime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de conducere”, se arată în dreptul motivului respingerii dosarului. Conform regulamentului de organizare a concursului, candidatul nemulțumit de rezultatul obținut la selecția dosarului a avut la dispoziție 24 de ore pentru a depune contestație.
Până să câștige concursul pentru funcția de director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela Pădurean-Andreica o ocupa pe cea de adjunct, fiind doar delegată pe cea de director. Odată cu câștigarea concursului, însă, postul de adjunct a rămas liber, locul fiind ocupat temporar de Sorin Groza, consilier superior în cadrul compartimentului Proiecte, Culte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!