„Eu mi-aș dori ca până în 1 septembrie 2015 toți directorii de școli să fie pe funcție pe bază de concurs”, a declarat oficialul.
În ceea ce privește concursurile deja anunțate pentru șefii inspectoratelor, Liviu Pop a ținut să precizeze că toate comentariile făcute de adversarii politici nu au niciun fundament. „Ar fi bine ca reprezentanții partidelor politice să se abțină. Nu sunt concursuri politice, ci sunt organizate în baza Legii Educației, lege aprobată de către PDL–PNL. Nu am făcut nicio modificare. Toți cei care doresc, pot să participe”, a susținut Pop.
Potrivit ordinului de ministru, concursurile pentru inspectorii școlari generali și adjuncții lor, precum și pentru directorii de la Casa Corpului Didactic vor fi organizate în perioada 11-20 martie. Dosarele pot fi depuse până în 28 februarie. Până acum, la Arad sunt cel puțin doi candidați: actualul inspector școlar general, Claudius Mladin, și fostul inspector general, fostul deputat Marius Gondor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!