Iniţial, pachetul în care se afla cannabisul era „pierdut” în tren. Drogurile nu au fost revendicate de vreun călător, astfel că poliţiştii de frontieră (cei care au descoperit pachetul) l-au predat celor de la Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad. Sub coordonarea procurorului Bogdan Diaconescu din cadrul DIICOT Arad, au fost identificaţi doi tineri din judeţul Prahova ca fiind cei care au încercat să introducă drogurile în România. Poliţiştii şi procurorul au descoperit că „persoanele în cauză ar fi introdus 2 kilograme de cannabis în ţară, într-un bagaj pe care îl transportau cu trenul, pe ruta Viena – Bucureşti Nord. De asemenea, s-a stabilit că bărbaţii, de 24 şi 27 de ani, ambii din judeţul Prahova, ar fi intenţionat să comercializeze drogurile pe raza municipiului Ploieşti”.
Câte 3 ani şi 6 luni
Tribunalul Arad a pronunţat sentinţa în privinţa faptelor celor doi, joi, 17 decembrie. Astfel, potrivit soluţiei instanţei „condamnă pe inculpatul Petcu Bogdan Marian la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc.
Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc. Contopeşte pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. Condamnă pe inculpatul Minea Constantin la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc. Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc. Contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. Adaugă la această pedeapsă restul neexecutat din pedeapsa anterioară, de 348 zile închisoare, rezultând de executat de către inculpat pedeapsa de 3 ani, 6 luni şi 348 zile închisoare”.
Confiscare şi plată
De altfel, Tribunalul Arad a dispus confiscarea celor două kilograme de cannabis şi i-a obligat pe cei doi prahoveni la plata sumei de 1.200, respectiv 1.890 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa Tribunalului Arad poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!