ARAD. Tribunalul Arad a pronunțat sentința în dosarul în care Adrian Buda și Ciprian Nyeki au fost trimiși în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată și instigare la infracţiunea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată. Cea de-a treia persoană condamnată în acest dosar, Viorel Trif, a fost judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc în formă continuată și operaţiuni cu produse de a avea efecte psihoactive în formă continuată. Potrivit DIICOT Arad, Adrian Buda coordona din închisoare o grupare infracțională care se ocupa cu distribuția de droguri pe piețele din Arad și Timișoara. În 2020, acesta a fost condamnat la închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic ilicit de droguri de risc, după ce – inițial – fusese achitat. Despre Ciprian Nyeki – care în momentul de față ispășește o pedeapsă de cinci ani de închisoare, tot pentru trafic de droguri – DIICOT Arad spune că acesta era cel-al doilea coordonator al rețelei destructurate la sfârșitul lunii noiembrie 2021 de procurori. Astfel, Nyeki, alături de Adrian Buda, coordonau o grupare infracțională „în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc/mare risc şi operaţiuni cu produse susceptibile să aibă efecte psihoactive, grup la care au aderat mai multe persoane. În cadrul grupului, doi dintre suspecţi au avut rolul de lideri, ocupându-se de organizarea, conducerea şi controlul activităţii infracţionale de trafic de droguri de risc/mare risc şi operaţiuni cu produse susceptibile să aibă efecte psihoactive, procurarea de substanțe interzise şi distribuirea acestora către palierele inferioare, aceştia fiind totodată şi cei care colectau banii proveniţi din activitatea ilicită”. Procurorii DIICOT Arad spun că Ciprian Nyeki, fiind încarcerat în penitenciar „a sprijinit activitatea grupului infracțional prin furnizarea în mod direct de droguri de risc/mare risc, în timp ce ceilalți membri ai rețelei asigurau vânzarea drogurilor către diverse persoane de pe raza judeţelor Arad și Timiș”.CondamnărileTribunalul Arad l-a condamnt pe Adrian Buda, arestat în Penitenciarul Arad, la 1 an închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, 2 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată și la 6 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată. Instanța i-a aplicat lui Buda „pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse respectiv 1 an şi 6 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”. De altfel, Tribunalul Arad i-a adăugat lui Buda, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare „restul neexecutat de 223 de zile închisoare din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Buda Adrian prin sentinţa penală din 13.08.2021 a Tribunalului Timiş definitivă prin necontestare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni şi 223 zile închisoare în regim de detenţie”.Ciprian Nyeki, recidivist, arestat în Penitenciarul Arad a fost condamnat la 1 an închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat și 6 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.Și în cazul lui Nyeki, instanța a aplicat „pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă sporul de 2 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse respectiv 6 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare în regim de detenţie şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”. Totodată, Tribunalul Arad a adăugat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, restul neexecutat de 1.030 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată lui Nyeki în 2020 de Curtea de Apel Timișoara, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni şi 1.030 zile închisoare, în regim de detenţie.2 ani de închisoareViorel Trif, fără antecendente penale, arestat în Penitenciarul Arad, a fost condamnat la 9 luni închisoare pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, la 1 an şi 7 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată și 6 luni închisoare pentru infracţiunea de operaţiuni cu produse de a avea efecte psihoactive în formă continuată. Instanța a aplicat „inculpatului Viorel Trif pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 7 luni închisoare la care se adaugă sporul de 5 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse respectiv 9 luni şi 6 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în regim de detenţie şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”. Sentința nu este definitivă, ea poate fi contestată în 10 zile de la comunicare.
Trimite articolul
Xnyeky fratele anei maria nyeky de la cetatea voluntarilor…
Astia ar trebui inchisi pe viata si folositi ca muncitori pentru tot ceea ce are nevoie tara asta sa comstruiasca.
-
Si tu, cenzurat pe viata pentru ca esti in clanul fatalistilor, resemnatilor, pesimistilor si hăituitorilor!
Toate sentintele au fost contestate cu apel.