ARAD. Ei bine, de câteva săptămâni, IPJ Arad funcționează fără adjuncți. Și asta pentru că împuternicirile celor care au ocupat aceste funcții au expirat, nefiind prelungite. Totul, după ce ministrul Afacerilor Interne a declarat public că trebuie să se pună punct practicii de împuternicire pe funcții. Așa că se așteaptă organizarea unui concurs pentru ocuparea celor două funcții. Numai că acesta întârzie să apară. Având în vedere ultimele evenimente petrecute în Arad, am fi zis că IPJ Arad constituie prioritate zero pentru mai marii IGPR și că se va grăbi un eventual concurs pentru ocuparea celor două funcții de adjuncți. Nici vorbă de așa ceva.
La întrebarea adresată de www.aradon.ro și Jurnal arădean IGPR-ului în ceea ce privește data la care se va organiza un concurs pentru ocuparea celor două funcții de adjuncți, ni s-a răspuns că „la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române s-a realizat o prioritizare a posturilor de conducere vacante ce urmează a fi scoase la concurs, inclusiv posturile la care faceți referire, astfel încât procedurile să se realizeze etapizat și prin raportare la specificul fiecărei unități, conducerea Poliției Române având ca scop principal buna desfășurare a activității unităților subordonate”.
Fără adjuncți în vreme de restriște
Nu știm însă cum apreciază conducerea IGPR faptul că IPJ Arad a rămas fără adjuncți (n.r. nu ni s-a răspuns la această întrebare), și nici de ce nu se grăbește organizarea unui concurs pentru ocuparea funcțiilor, în condițiile în care care, la sfârșitul lunii mai, în municipiul Arad, o bombă care fusese amplasată într-o mașină a explodat, omorând o persoană, iar în urmă cu câteva săptămâni au avut loc – pe raza județului nostru – percheziții de amploare într-un dosar care viza destructurarea unei grupări infracționale – din Arad – care se ocupa cu contrabanda de țigări, semn că orașul nostru este de departe de a fi catalogat drept sigur prin prisma ultimelor evenimente petrecute aici.
Face cât 3
De menționat ar fi faptul că „specificul” IPJ Arad s-a schimbat puțin de la sfârșitul lunii mai, iar instituția ar fi necesitat de urgență o conducere stabilă. Revenind la conducerea stabilă însă, comisarul șef Ioan Tamaș ocupă funcția de inspector șef al IPJ Arad de 7 ani, post pe care l-a ocupat prin concurs și de câteva săptămâni a preluat și atribuțiile ce le reveneau adjuncțiilor, așa cum precizează și IGPR la întrebarea: Cine coordonează activitatea IPJ Arad, având în vedere că instituția nu mai are adjuncți? „Menționăm că managementul superior al Inspectoratului de Poliție Județean Arad este asigurat de comisarul- șef de poliție Tamaș Ioan- Marcu, titular al funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Arad”, este răspunsul IGPR.
Pensionarea
Inevitabil, fiecare mandat de șef ajunge la un moment dat la sfârșit. Întrebat de sfârșitul mandatului de inspector șef al IPJ Arad, în ceea ce-l privește pe comisarul șef Ioan Tamaș, având în vedere că există posibilitatea ca acesta să iasă la pensie în acest an, IGPR informează că „în ceea ce privește aspectele solicitate datele sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, potrivit art. 12, lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare”. Potrivit informațiilor pe care le deținem, teoretic inspectorul șef al IPJ Arad poate ieși anul acesta la pensie, practic, i se poate prelungi șederea pe funcție cu un an. Și poate în acel an face ce n-a făcut în 7, împreună cu toți șefii de servicii din IPJ.
Trimite articolul
XCat este de absan Tamas dupa functie nu va iesi la pensie pana nu il va duce Kuki. Contrabanda in Arad cu tigarile sa datoreaza menegementului prost condus de Tamas care nu a fost si nu va fi in stree so starpeasca.
Iata prototipul omului multilateral dezvoltat,propus societatii romanesti inca dinainte de 1989 !! Omul nu are nici o vina ca e in post de conducere,de vina sunt imbecilii din guvern,ce nu sunt in stare sa decida cu privire la ocuparea celor doua posturi de adjuncti,poate ca nu au gasit in Arad persoane slugarnice…
nu declara nimeni falimentul?
Coruptii din IPJ ARAD cand sunt arestati?
Tamas !! Cel mai capabil !!
Alo Ministrule de AFACERI interne,vezi ca merge treaba bine si cu 1 singur comandant si fara 2 loctiitori si cu 1 singur loctiitor e prea mult !!! Pe la municipii sefii din IGPR sa puna 1 comndant si 1 loctiitor ca ajunge,deoarece se pot calca unii pe picoarele celui ce citeau ziarele dimineata……!Nimic scimbari la Ar,ca tigarile au luat mintile unora si ce bani frumosi catigau coruptii…..(poate peste 100 de ani….???)
Nu cumva este persoana revenită pe fotoliul după un lung concediul medical????. Teoretic poate ocupa chiar 5 funcții, oricum nu face nimic. Problemele curente sânt preluate de superiori, traficul cu tigări e deranjat, așa că ia oricum banii degeaba..