Vineri, la Arad soseşte o mare parte a conducerii centrale ALDE, în frunte cu copreşedinţii Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin. Scopul vizitei: lansarea candidatului ALDE la Primăria Arad, Ionel Ciupe. Acesta şi încă 25 de candidaţi din judeţ vor fi prezentaţi pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, cu începere de la ora 14,30. Anunţul a fost făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele ALDE Arad, Ionel Ciupe. Acesta i-a prezentat pe candidaţii de primari de la Şimand şi Zărand şi s-a referit la moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pe care ALDE intenţionează să o depună zilele următoare. „Demna urmaşă a Monicăi Macovei„, cum a catalogat-o Ciupe pe Raluca Prună, ar trebui să-şi dea demisia, mai ales că însuşi preşedintele Comisiei pentru Justiţie din Parlamentul European a luat poziţie faţă de declaraţia „îngrijorătoare” a acesteia, spune Ciupe. Care adaugă că ALDE aşteaptă o poziţie fermă a premierului Dacian Cioloş în această chestiune.
Proiecte amânate
Preşedintele executiv al ALDE Arad, Mircea Purcaru, a vorbit despre o serie de proiecte lăsate de fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, amânate de către Guvernul Cioloş, respectiv, de către Ministerul Agriculturii. Astfel, Legea privind sistemele de irigaţii, vitală pentru agricultura românească, a rămas în suspensie. Din totalul de 500 milioane de Euro, prevăzute pentru perioada 2016-2020, pe 2016 sunt prevăzute abia 20 de milioane, extrem de puţin. Legat de amânări, Purcaru spune că protestele fermierilor era prevăzute pentru 1 martie, însă au fost amânate pentru că Guvernul a promis că se vor acorda în scurt timp subvenţiile. Lucru care, însă, nu s-a întâmplat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!