După anunţul preşedintelui CJ privind construcţia unui nou spital în Arad, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad salută public această decizie, subliniind că proiectul este necesar și că gruparea tuturor secțiilor de pediatrie și maternitate într-un corp de clădire reprezintă o soluție cu un impact pozitiv pe viitor.
Beneficii
„Ne bucurăm că proiectul construirii unei clădiri destinate secțiilor pentru copii prinde contur. Primele discuții despre acest proiect au avut loc la începutul acestui an, la Consiliul Județean Arad, la inițiativa președintelui Iustin Cionca. Mă bucur că într-un timp atât de scurt a găsit pârghiile necesare pentru alocarea primilor bani și a obținut includerea Spitalului pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții. Construirea unei asemenea clădiri înseamnă rezolvarea uneia dintre cele mai mari problemele ale spitalului nostru. Consiliul Județean, care investește în dotarea cu aparatură performantă, a înțeles nevoile noastre și s-a implicat total în modernizarea spitalului, ceea ce, până la urmă, înseamnă salvarea de vieți sau mai puțină suferință” – a declarat ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Dr. Mircea Onel, directorul medical interimar al SCJU Arad a precizat, la rândul său, că „parteneriatul cu președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, are ca rezultat acest proiect important, pe lângă altele deja lansate sau care urmează să pornească în perioada următoare. Un asemenea spital este necesar în Arad. În momentul în care toate secțiile de copii vor fi în același corp de clădire, mămicile și copiii nu vor mai trebui să se deplaseze dintr-o parte în alta pentru diferite proceduri medicale.”
Peste 40 de milioane de euro
Noul spital de copii ar urma să cuprindă secțiile de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Chirurgie Infantilă și Pediatrie. Potrivit informaţiilor noastre, construcţia pe cinci nivele va fi ridicată în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Arad, în partea cu strada Andrenyi Karoly. Valoarea estimată a investiţiei este de 40,2 milioane de euro, finanţarea urmând a fi asigurată de Compania Naţională de Investiţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!