ARAD. Întrucât în incidentul violent petrecut în vara anului trecut au fost implicaţi, potrivit autorităţilor, şi elevi de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, am solicitat conducerii unităţii de învăţământ un punct de vedere.
Iată ce ne-a transmis directoarea şcolii, prof. Iulia-Otilia Crișan:
„Conducerea actuală a Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad a aflat în dimineața zilei de 17 noiembrie, ca urmare a cercetării Inspectoratului de Poliției a Municipiului Arad că o elevă a unității de învățământ a fost implicată într-un incident, în vara anului 2022, pe perioada vacanței de vară. Menționăm, că eleva a fost identificată, iar în momentul de față poliția desfășoară o anchetă. Precizăm că atât corpul profesoral, cât și conducerea liceului dezaprobă genul acesta de comportament, atât în incinta școlii, cât și în afara acesteia. Totodată, dorim să evidențiem faptul că eleva implicată, la școală are un comportament adecvat, respectuos și nu a cauzat niciodată probleme, ea fiind eleva noastră din februarie 2022.”
„Conducerea actuală” invocată la începutul acestei informări a fost instalată în toamna anului 2022.
Citește și:
Conducerea Colegiului de Arte, „în deplin dezacord cu fapta în sine”
Trimite articolul
XAcordati-i o Diploma de merit pt.intrarea în clubul select al viitorilor infractori!Felicitări pt.cei șapte ani de lingă casă!Apropo ,mai se poate scădea media.la purtare sau în învățământul modern nu mai e voie asa ceva poate pe motiv de încălcare a drepturilor elevilor.Romania educată!