O conductă de apă din rețeaua orașului Sebiș a fost blocată de un dop de gheață, câteva zeci de locuințe rămânând fără apă. Pentru a debloca acea conductă au fost chemați în ajutor pompierii din Sebiș.
Secţia de Pompieri Sebiş a fost solicitată, să intervină pentru a „debloca” o conductă de apă din reţeaua oraşului, blocată de un dop de gheaţă format ca urmare a temperaturilor scăzute.
Cei patru subofiţeri au reuşit în aproximativ zece minute să înlăture dopul de gheaţă, prin introducerea cu presiune a unui jet de apă , a declarat lt. Sorina Ambruș purtătorul de cuvânt al ISU Arad. După intervenția pompierilor, alimentarea cu apă în zonă a fost reluată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!