Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad va organiza, marţi, 6 martie, începând cu ora 9, în Aula Magna „Ştefan Cicio Pop” (B-dul Revoluţiei, nr. 94-96), Conferinţa Internaţională sub genericul: IN.S.P.I.R.E. (Innovative Network for Security and Prevention through Inter-Regional Euro-Cooperation- INSPIRE-IT).
La lucrări sunt invitate să participe echipe complexe de cercetare, implicate în acest proiect: Universitatea din Padova, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Universitatea de Vest din Timişoara, reprezentanţi ai instituţiilor locale din Arad şi Timişoara, Organizaţii non-guvernamentale din Italia, România şi Ungaria.
Conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste Politice şi Administrative a UVVG, ne-a declarat: „ Proiectului are în vedre insificarea fluxurilor migratorii, extinderea și amplificarea acțiunilor organizațiilor criminale constituie provocări la care Uniunea Europeană trebuie să facă față. Aceste probleme au un caracter global și nu pot fi combătute sau prevenite de către un singur stat sau prin aplicarea unei singure măsuri. Acestea necesită un efort comun al organizațiilor internaționale, al statelor, al actorilor locali și regionali în cadrul unor acţiuni transnaţionale, bine definite. Activitățile proiectului şi ale parteneriatului transnaţional, prin care proiectul este susţinut, îşi propun să identifice şi să pună în aplicare modele de intevenție şi de prevenire care pot influenţa percepţia locală asupra securităţii şi să îmbunătăţească măsurile specifice pentru combaterea impactului social negativ al activităţilor organizaţiilor criminale, măsuri care pot genera efecte secundare precum rasismul, xenofobia şi discriminarea (situația româno-italiană este un exemplu elocvent)”.
Flux migratoriu
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” va prezenta o analiză a situaţiei fluxului migratoriu, dinspre judeţul Arad, spre ţările Europei de Vest, în special Italia. Materialul este realizat de conf. univ. dr. Marius Grec (Facultatea de Stiinte Umaniste) şi lect. univ. dr. Petru Ciacli (Facultatea de Drept).
„Structura proiectului permite colaborarea dintre parteneri și schimbul de e experienţă” (Marius Grec)
Citiți principiile noastre de moderare aici!