ARAD. Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a organizat, zilele trecute, o conferinţă în Drept administrativ susţinută de prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, cadru didactic titular la Facultatea de Drept din Bucureşti, consilier la Curtea de Conturi a României cu grad de secretar de stat, cunoscut parlamentar al României şi personalitate a lumii juridice din ţara noastră şi străinătate.
La eveniment au participat cadre didactice şi studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Juridice a UVVG, precum şi studenţi membri ELSA Arad.
„Am fost entuziasmaţi de faptul că am putut interacţiona cu o personalitate a dreptului administrativ, cum este d-na prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, care pe lângă aspectele teoretice, ne-a prezentat şi situaţii întâlnite în practică. Vom participa şi pe viitor la astfel de evenimente, care sunt menite să ne lărgească orizonturile de cunoaştere în drept administrativ”, ne-a declarat Mădălina Dumbra, preşedintele ELSA Arad, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a UVVG.
Conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că „evenimentul academic de importanţă majoră este începutul unui ciclul de prelegeri care vor fi susţinute de d-na prof. univ. dr. Verginia Vedinaş la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Ne bucurăm că d-na prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, a reluat colaborarea cu Facultatea de Ştiinţe Juridice, printr-un ciclu de conferinţe care se va desfăşura în decursul acestui semestru. D-na profesor Verginia Vedinaş a fost prezentă şi la simpozionul internaţional pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” l-a organizat, la Arad, în urmă cu doi ani, împreună cu Grupul de cercetare de la Viena. În volumul care s-a publicat la Viena, în urma acestei conferinţe, a apărut şi articolul semnat de d-na profesor. Dumneaei este foarte încântată de studenţii Facultăţii de Ştiinţe Juridice de la Universitatea noastră, de modul cum înţeleg problemele, cum adresează întrebări şi de atenţia cu care urmăresc informaţiile. Începutul a fost unul bun, fructuos şi sperăm că vom continua la acelaşi nivel”.
Prof. univ. dr. Verginia Vedinaş este Doctor în Drept, titlu acordat de Universitatea Bucureşti (1998) şi doctor în Filosofie, titlu acordat de Universitatea Bucureşti (2005). Este licenţiată în Drept la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti. Este profesor universitar, conducător doctorat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept. Absolventă de specializări post-universitare în Luxemburg, Elveţia, Grecia. În perioada 2004-2008 a fost Senator în Parlamentul României, secretar al Comisiei Juridice de numiri, disciplină şi imunităţi, membru al Comisiei de Afaceri Europene – Comisie permanentă comună a celor două Camere ale Parlamentului, membru în Comisia comună de Elaborare a Codului Electoral al României – secretar; vicepreşedinte al Comisiei de Administraţie Publică, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.
În anul 2008 prof. univ. dr. Verginia Vedinaş a fost numită de Parlamentul României în funcţia de Consilier de Conturi, pentru un mandat de 9 ani. Este şeful Departamentului Juridic din cadrul Curţii de Conturi şi autor, sau coautor al unui număr de 30 de lucrări de specialitate, cursuri, monografii, 44 de articole şi 36 de comunicări ştiinţifice.
Prof. univ. dr. Verginia Vedinaş este membru fondator şi preşedinte al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu” şi secretar general de redacţie al Revistei de Drept Public a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”.
Uniunea Juriştilor din România i-a decernat d-nei prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, în anul 2007, premiul Uniunii Juriştilor pentru lucrarea “Deontologia vieţii publice”, iar în 2008 i-a acordat diploma de excelenţă pentru colaborarea la lucrarea „Constituţia României, comentariu pe articole”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
Citiți principiile noastre de moderare aici!