Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad va găzdui vineri, 8 noiembrie, o conferință cu participare internațională, pe tema „Siguranța persoanei și construirea capitalului social”.
Au fost înscrise, în cadrul conferinței, peste o sută de lucrări grupate în 12 secțiuni, autorii provenind din Arad, Baia Mare, București, Brașov, Craiova, Constanța, Cluj, Iași, Oradea, Timișoara, Târgu Lăpuș, Sighetul Marmației, dar și din Debrecen și Miskolc. 17 dintre aceste lucrări au fost înscrise de doctoranzi cu afiliere la zece școli doctorale din diferite instituții de învățământ superior. Pe lângă lucrările conferinței cu participare internațională, vor avea loc și două momente culturale: prezentarea cărții „Drepturile omului și ordinea mondială. Cum să trăim într-o lume a schimbărilor excepționale”, scrisă de Ovidiu Predescu, respectiv prezentarea volumului „Ubibene?…Ubi Patria?”, autor Valeria Bilț. Comitetul științific al conferinței este format din 25 de conferenți, lectori și profesori universitari.
Organizată de Centrul Cultural Județean Arad, conferința îi are ca parteneri pe cei de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, Universitatea Agora din Municipiul Oradea, Academia de Ştiinţe Juridice din România, Asociaţia Română de Științe Penale, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne – Filiala „Menumorut” Bihor, Centrul Euroregional de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere, Oradea, Centrul de Excelenţă pentru Studiul Minorităţilor Transfrontaliere, Oradea și Grupul Editorial Universul Juridic, Bucureşti.
Trimite articolul
XStau si ma intreb oare in ce limba o sa vorbeasca mai marii CJA avand in vedere ca nu cunosc nicio limba straina.