Supărare în rândul medicilor de familie arădeni. Cel puţin aşa reiese dintr-un comunicat de presă semnat de preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Judeţul Arad (PMFA),dr. Adrian Dărăbanţiu. Acesta acuză Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad că nu a virat la timp banii pentru serviciile medicale prestate de medicii de familie, lansând un atac la adresa directorului CAS, dr. Gheorghe Domşa.
Ce zice PMFA?
Vă prezentăm, mai jos, conţinutul integral al comunicatului PMFA: „Cu ocazia Sfintelor Sărbători, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Arad s-a gândit să le ofere o surpriză medicilor de familie din Arad şi a «uitat» să vireze banii pentru serviciile medicale prestate în luna noiembrie, bani care conform contractului semnat trebuiau viraţi până în data de 20 a fiecărei luni. În acest fel, cei aproape 300 de medici de familie, împreună cu personalul angajat şi familiile lor, au scăpat de grija cumpărăturilor pentru masa şi bradul de Crăciun. Pe această cale, dorim să mulţumim încă o dată conducerii CJASArad, în special domnului preşedinte-director general Gheorghe Domşa, pentru grija pe care o poartă medicilor de familie din judeţul Arad.
De asemenea, unii colegi mai norocoşi au primit ca bonus, în preajma sărbătorilor, şi un control de fond din partea Corpului de Control al Casei Judeţene Arad, asta probabil ca să simtă din plin atmosfera de sărbătoare” – aminteşte, în încheierea comunicatului, dr. Adrian Dărăbanţiu.
Replica CAS
Incriminat în comunicatul PMFA, directorul CAS Arad, dr. Gheorghe Domşa, replică: „Mă bucură faptul că dr. Dărăbanţiu apreciază grija pe care o purtăm medicilor de familie. Din păcate, dânsul – de câte ori are o problemă personală – simte nevoia să o împărtăşească şi cu alţii, mai ales cu mass-media. Şi, de obicei, nu este sincer. Plăţile au fost făcute către toţi medicii de familie în data de 24.12.2010, întârzierea nu ni se datorează nouă. Supărarea domnului doctor este provocată însă de faptul că, urmare a unui control al CJAS Arad, dânsul şi soţia dânsului au de returnat către fondul asigurărilor de sănătate sume importante de bani, aspect pe care a uitat să-l comunice mass-mediei. Contoalele CJAS Arad s-au desfăşurat şi se vor desfăşura în continuare cu deplina respectare a legii. Trecând peste acest aspect, folosesc acest prilej pentru a le ura tuturor medicilor din judeţul Arad sărbători fericite şi un călduros «la mulţi ani».”
OPINIILE LOR
Mulţumim conducerii CAS şi domnului Gheorghe Domşa pentru grija pe care o poartă medicilor de familie din judeţul Arad – Dr. Adrian Dărăbanţiu, preşedinte PMFA
De câte ori are o problemă personală, dr. Dărăbanţiu simte nevoia să o împărtăşească şi cu alţii, mai ales cu mass-media – Dr. Gheorghe Domşa, director CAS Arad
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!