Fabrica de cherestea din Bocsig a fost un punct de reper pentru speciliştii din domeniul prelucrării lemnului. Revoluţia însă a făcut ca, încet, încet, activitatea fabricii să fie diminuată, numărul angajaţilor să fie redus, iar mai apoi să se treacă la privatizarea companiei. Din acel moment au apărut problemele şi pentru administraţia din localitate, dar şi pentru localnicii care munceau la fabrică şi aveau de unde să pună o pâine pe masă.
„În prima etapă fabrica a fost cumpărată de către o firmă din străinătate. Dar, pentru că aceasta nu a putut să-şi achite obligaţiile s-a trecut la lichidarea ei. Astfel s-a ajuns ca fosta fabrică de cherestea din localitatea să fie cumpărată de către o firmă din Timişoara”, ne-a explicat Ioan Ciul, primarul comunei Bocsig.
Situaţia se repetă
Firma din Timişoara a decis însă ca de câteva luni să nu le mai dea salariatilor banii cuveniţi, pe motiv că nu ar fi suficiente fonduri, solicitându-le acestora să vină în continuare la serviciu. „Situaţia de la această societate nu este o premieră. În toamna lui 2009 au mai fost probleme de acest gen, însă atunci adminsitratorii firmei au decis să le dea o parte din bani angajaţilor. Este vorba de circa 20-25 de angajaţi, dar în unele cazuri sunt doi membri ai unei familii care lucrează acolo. Vă daţi seama că nu le este tocmai uşor ca să stea luni de zile fără niciun ban primit”, ne-a mai spus primarul Bocsgului.
Potrivit unor informaţii făcute publice se pare că angajaţii ar fi decis să înregistreze conflictul de munca şi la Inspectoratul Teritorial, iar protestele publice vor continua în comună zilnic până la remedierea situaţiei.
Litigiu pe impozite
Societatea este in litigiu cu administraţia locală pentru neplata impozitelor. „În momentul în care firma timişoreană a preluat fabrica au făcut o expertiză a imobilelor pentru a primi anumite finanţări. Mai apoi nu au mai plătit taxele locale acuzându-ne pe noi că am supraevaluat clădirile. În atare condiţii ne aflăm în proces cu compania pentru a ne recupera banii”, declară primarul Ioan Ciul.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!