Primăria Municipiului Arad a transmis, aseară, un comunicat de presă prin care informează că Gheorghe Falcă ar fi trebuit să se întâlnească astăzi cu comisarul șef al Gărzii de Mediu Arad, Sorin Brădicean. Întâlnirea a fost solicitată de primar, în baza art.63 alin.(6) din Legea 215/2001 care prevede următoarele: „Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu consiliul judeţean”.
Întâlnirea Falcă-Brădicean ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 20 septembrie 2018, la ora 11. „Cu toate că iniţial ambele părţi conveniseră atât asupra datei, cât şi a orei, ulterior Sorin Brădicean a cerut ca întâlnirea să aibă loc în biroul prefectului judeţului Arad” – se arată în comunicatul Primăriei.
Falcă acuză prefectul de abuz
„Cu toate că există temeiul legal care permite şi chiar încurajează o colaborare directă a primarului cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, se pare că prefectul judeţului Arad nu doreşte acest lucru. Mi se pare un abuz să impui ca o întâlnire de lucru între primar şi comisarul şef al Gărzii de Mediu să aibă loc cu acordul, în prezenţa şi numai în locaţia stabilită de reprezentantul Guvernului în teritoriu. Îi reamintesc doamnei prefect Horgea că o parte din instituţii funcţionează în spaţiile noastre. Dau numai câteva exemple: Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia de Sănătate Publică, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Casa Judeţeană de Pensii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Acest lucru dovedeşte că până acum a existat o bună şi corectă colaborare între Primăria Arad şi aceste instiuţii. Ea ar trebui să rămână aşa şi pe mai departe. Mă suprinde neplăcut faptul că o fostă angajată a Primăriei încearcă, profitând de funcţia în care a fost numită, să distrugă această colaborare instituţională. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc slugărnicia celor numiţi în funcţii de conducere pe alte criterii decât cele strict profesionale. Aceştia fie nu cunosc, fie nu respectă legislaţia în vigoare” – a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!