„Trebuie să recunosc că nu ne-am aşteptat să luăm ţeapă de la consilierii noştri, care erau pe funcţie şi nici de la PSD, pentru că, deşi împreună cu liderii PNL şi PSD am convenit că la Seleuş vom merge cu liste separate, suntem, totuşi, parteneri în Uniunea Social Liberală. Am discutat la Seleuş, am discutat la Arad şi, de fiecare dată, preşedintele PSD, Dorel Căprar, şi-a dat cuvântul că nu va încerca să se atingă de consilierii noştri. Trădarea este cu atât mai dureroasă, cu cât nu ne-a spus nimic nici măcar în al doisprezecelea ceas, când mai puteam să reparăm ceva”. Cu toate acestea, Ailoaie spune că „PC va încerca să treacă peste această trădare, pentru că ne-am angajat într-o construcţie politică şi înţelegem să ne respectăm cuvântul dat. Am sesizat conducerea centrală şi aşteptăm să vedem cum vor privi liderii USL de la Bucureşti acest episod, ce măsuri vor lua pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete”. Ailoaie a ţinut să menţioneze că, totuşi, primarul liberal l-a sfătuit să nu aibă încredere în cei doi, pentru că au alte planuri. „Îmi pare rău că nu l-am crezut. Liberalii au dovedit că sunt de bună credinţă şi le mulţumim pentru aceasta. PSD, în schimb, a făcut un serviciu PDL-lui, făcându-mă să-mi aduc aminte de zvonurile legate de orientarea politică a liderului său, cărora nu le-am dat crezare şi încă mai cred că nu sunt adevărate”, a conchis Gheorghe Ailoaie.
JA-S.T.
PSD, despre PDL si războiul manipulării
PSD anunţă falimentul medicinei de familie
Citiți principiile noastre de moderare aici!