ARAD. Tot mai mulți aleși locali cad în plasele Agenției Naționale de Integritate (ANI). Ultimul arădean inclus pe această listă este Ioan Bruț, consilier în cadrul Consiliului Local Lipova. Acesta, din calitatea sa de ales, a participat și a votat la ședințele Consiliului Local Lipova în cadrul cărora s-a votat înființarea SC Eco Lipova SRL, în cadrul căreia manager și administrator este fratele său, Ovidiu Bruț.
„Ioan Bruț a încălcat legea potrivit căreia nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.
Și penal
Conflictul de interese prezentat de ANI nu este doar unul administrativ, intrând în sfera penalului. Reprezentanții agenției spun că fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv (…) se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la cinci ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă. ANI a sesizat inclusiv Curtea de Apel Timișoara în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese de către consilierul lipovan.
A fost înștiințat
Potrivit procedurii, Ioan Bruț a fost înștiințat despre faptul că este cercetat pentru conflict de interese. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului de apărare, mai anunță cei de la ANI.
CITESTE SI:
ANI: Primarul din Carand, in conflict de interese
Citiți principiile noastre de moderare aici!