ARAD. „Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” este infracţiunea de care este acuzat Dorel Huzur, fost şi actual consilier local în cadrul Consiliului Local Vladimirescu. Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au stabilit faptul că, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 15 februarie 2018, privind utilizarea sumei de 300.000 lei din bugetul local pentru finanțarea unor servicii și a unor cheltuieli de protocol prin care a obținut un folos patrimonial.
Tot în comunicarea publicată de ANI se mai arată faptul că, în acest caz, a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. „De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Huzur Dorel a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Vladimirescu din data de 15 februarie 2018, prin care a obținut un folos patrimonial”, mai anunţă ANI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!