Două proiecte cu iz de scandal erau pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local de astăzi. Primul viza exproprierile pentru centura Aradului și legătura cu strada Cometei, iar cel de al doilea făcea referire la contractul de atribuire a salubrizării orașului adoptat printr-o serie de hotărâri catalogate de către Prefectură ca fiind nelegale. Însă, consilierii nu au mai fost nevoiți să își dea votul pentru cele două puncte, acestea fiind retrase de pe ordinea de zi. Motivul? Consilierul local Beniamin Vărcuș a adus la cunoștință secretarului ședinței că nu le-au fost furnizate proiectele de hotărâre cu trei zile înainte, așa cum prevede legislația în vigoare și, ca atare, nu au putut să le studieze.
Exproprieri cu „cântec”
Deși nu păreau să fie probleme în ceea ce privesc exproprierile de pe strada Cometei, situația din Consiliu a dovedit contrariul. Domnul Bondoc, un arădean strict vizat de aceste exproprieri, și-a arătat nemulțumirea cu privire la faptul că nu a fost consultat în prealabil de către administrație și nici nu i s-a adus la cunoștință că urmează să fie expropriat. Pe de altă parte, secretarul Lilioara Stepănescu l-a informat că legislația prevede că informarea și consultarea cetățenilor în cauză se face după ce Primăria demarează procedurile de expropriere, iar, dacă nu va fi mulțumit de sumele ce îi revin, se poate adresa instanței. La acest punct de pe ordinea de zi, primarul Gheorghe Falcă a ținut să amintească „este vorba de o investiție de 18 milioane de euro. Nu cred că Aradul își permite să rateze o asemenea investiție, astfel că voi propune retragerea de pe ordinea de zi în speranța că la următoarea ședință vom avea consens și vom putea da un vot în unanimitate”.
Gunoiul, amânat până marți
Un alt punct sensibil de pe ordinea de zi viza revocarea sau nu a hotărârilor prin care s-a atribuit contractul de salubrizare firmei RER Ecologic. Practic, PSD a contestat la Prefectură legalitatea hotărârilor, iar Instituția Prefectului a somat Primăria să revoce cele două hotărâri în cauză, nefiind adoptate cu numărul de voturi necesar. Și acest punct a fost amânat până săptămâna viitoare când consilierii vor veni într-o nouă ședință extraordinară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!