ARAD. Proiectul propus de Primăria Arad prin care aceasta renunța la dreptul pe care îl are de a achiziționa clădirea Teatrului Vechi nu a trecut de aleșii locali municipali în ședința de vineri a Consiliului Local Municipal. După o serie întreagă de luări de cuvânt și după ce reprezentantul societății civile, mobilizate întru salvarea Teatrului Vechi, Gheorghe Schwartz, a vorbit în numele a mii de arădeni despre importanța achiziționării și salvării acestuia, votul a înclinat balanța în favoarea celor care cred că imobilul, emblematic pentru Arad, poate fi salvat prin implicarea autorităților locale și a ONG-urilor culturale și nu numai.
Au votat împotriva neexercitării dreptului de preemțiune, deci în favoarea unei posibile viitoare achiziționări a imobilului de către autorități, toți consilieri USR PLUS, consilierii PSD și aleșii UDMR. S-au abținut de la vot cei doi consilieri PMP. Pentru proiectul propus de Primărie, deci pentru renunțarea la Teatrul Vechi, au votat cei 8 consilieri PNL. Ca atare, neadunând voturi suficiente, proiectul privind neexercitarea dreptului de preemțiune în vederea achiziționării teatrului vechi a căzut.
Ceea ce nu înseamnă însă că va fi cumpărat de Primăria Arad, ci doar faptul că, până în 17 martie, CLM va trebui să-și exprime poziția cât se poate de clar, așa cum impune legea. Semn că războiul e doar la început și victoriile s-ar putea să fie doar de moment.
Toate discuțiile purtate în ședința CLM de astăzi pe acest subiect fierbinte le veți regăsi în cel mai scurt timp pe www.aradon.ro într-un amplu material.
Citește și:
Ultima încercare: Societatea Civilă propune salvarea Teatrului Vechi prin parteneriat public-privat
Clădirile pe care nu le mai cumpără Aradul. Vineri, ultima strigare pentru Teatrul Vechi
Trimite articolul
XPNL strânge bile negre una după alta. Va fi dificil pentru PNL-iști să le explice samsarilor imobiliari de ce nu mai pot lua clădirea 🙂
Mulțumim celor care încearcă să salveze identitatea culturală a arădenilor!
Sper că dacă primăria ia clădirea și o restaurează să nu o dea pe mâna unor bișnițuri „pă privat„ 🙂
Impozitele și taxele trebuie cheltuite în sulujba arădenilor.
Sa o cumpere USRPLUS, UDMR și PSD impreuna cu madam Barbu si ONG-urile cu gura mare pe banii lor si pe banii primiti de la stat. Doamna barbu sa puna grosul daca tot face propaganda agresiva sa se afirme si dansa prin ceva. Uite ce terptip au gasit ca sa sifoneze banii orasului lipsit de atatea altele care sa usureze viata cetate3nilor. De va doare asa tare de cultura aradeana si de culturalizarea aradenilor, ce nu ati militat tot asa vehement sa se renoveze si sa se aduca interiorul si salile teatrului Ioan Slavici la o forma placuta, primitoare, igienica, avnd circuite intrari/iesiri separate si sigure si o curatenie impecabila,, daca tot e pandemie si e nevoie de astfel de organizari ?
-
Anonim…,de ce nu-ti dai tu drumul pe Mures in jos,ca in sus e mai greu pentru tine, pana la urma ajungi in Dunare si urmand cursul te intorci de unde ai venit ! Nu-ti mai deschide gura ca pute,nu ai nimic comun cu istoria si valorile culturale ale orasului pe care-l parazitezi !
Nici o problemă. În 17 martie , Primăria să ofere 1 (unu) leu. Sper ca proprietarul să nu accepte prețul, apoi să o vândă el celui care-i prost și îi dă mai mult. USR-Plus, o dezamăgire prin votul de azi. Nu înțelg ce au urmărit. Se vede că sunt începători în administrație publică. Pe cei de la UDMR, îi înțeleg, pe cei din PSD îi interesează doar să fie “Gică Contra” indiferent de subiect.