Stadionul UTA și lucrările încă în curs sunt, din nou, subiect de contre politice. De această dată consilierul Marin Lupaș – Pro România, declarată într-un comunicat de presă că „încă nu avem un răspuns oficial din partea administrației locale pe tema Stadionului UTA”.
Lupaș aduce ca argument adresa nr.55945 din data de 17 iulie 2019, adresată primarului interimar Călin Bibarț. Prin aceasta solicita „o întâlnire privind stadiul construcției Stadionului Francisc Neumann, alături de reprezentanți ai firmei constructoare, precum și alte părți interesate cum ar fi suporterii UTA.” Acum Lupaș susține că au trecut mai mult de 30 de zile, dar încă nu a primit răspuns.
„Domnul interimar Bibarț, deoarece lui personal îi era adresată solicitarea, nu respectă Consiliul Municipal Local dacă consideră că nu trebuie să răspundă unei cereri oficiale. Lipsa sa de respect se extinde și legislației în vigoare deoarece termenul de 30 de zile a expirat deja și nu a schițat măcar un răspuns, afirmativ sau negativ, nici o amânare până se consultă cu alți factori implicați, nimic nimic! Arădenii care țin la UTA merită mai mult decât această fugă de responsabilitate pe care o afișează administrația locală actuală. În adresa din iulie solicitam ca analiza rezultată să fie prezentată publicului, împreună cu un termen clar de finalizare, un grafic de lucrări detaliat, precum și eventuale plăți suplimentare, astfel încât Consiliul Local Municipal să ia act de întârzieri și să acționeze în consecință. Dacă temporarul vârf al Primăriei Arad se tot ascunde și nu prezintă informații oficiale legate de Stadion până la finele săptămânii următoare, voi propune oficial alături de alți consilieri ca la următoarea ședință ordinară a CLM să avem invitat pe constructor și să ofere acesta detalii publice legate de construcția Stadionului”, a declarat Marin Lupaş.
Bibarț: Lupaș, pe poziția spectatorului
În replică, primarul Călin Bibarț a preferat să aibă o declarație de „meci amical” și să nu arunce cu acuze. „Domnului Lupaș, «momentan transferat la Pro România» pe principiul fotbalistic al schimbării echipei funcție de negocierile impresarului, se așează acum pe poziția spectatorului de fotbal care știe și cum se formează echipa, și cum trebuie să joace, îi doresc gânduri bune și apropiate de problemele arădenilor!”, a replicat Bibarț.
Citiți principiile noastre de moderare aici!