ARAD. Juriștii din cadrul Consiliului Județean Arad vor primi ajutor de la avocați. Instituția județeană a decis să contracteze consultanță juridică de specialitate, motivând faptul că volumul de lucru este prea mare pentru propriii angajați. Pentru a indica necesitatea angajării unor avocați, cei de la CJA au realizat o expunere lungă de motive:
„La nivelul Serviciului Juridic și Executări Silite-Compartimentul Juridic există în prezent un număr de nouă funcții publice de execuție, după cum urmează: 2 funcții publice de consilier juridic grad profesional superior, 1 funcție publică de consilier juridic grad profesional principal, 1 funcție publică de consilier juridic debutant, angajat în aparatul de specialitate al Consiliului Județean Arad începând cu data de 27.05.2024, 1 funcție publică de consilier juridic pentru care s-a aprobat încetarea raportului de serviciu începând cu data de 27.06.2024, 1 funcție publică de consilier juridic al cărui raport de serviciu este suspendat, funcționarul public fiind în concediu de maternitate, 3 funcții publice vacante. Conform fișelor de post întocmite pentru funcționarii publici din cadrul Compartimentului Juridic aflați în activitate, atribuțiile de reprezentare juridică la instanțele judecătorești competente să judece cauzele de natură civilă, comercială, penală, sunt stabilite pentru un funcționar public definitiv grad profesional superior și un funcționar public debutant.Un funcționar public-consilier juridic grad profesional principal are ca atribuții reprezentarea instituției în litigiile care privesc contenciosul administrativ. Volumul de muncă la nivelul Compartimentului juridic este foarte mare și complex în prezent, activitățile de natură juridică neputând fi realizate cu personalul existent. Pe rolul instanțelor judecătorești se află un număr de 105 litigii, iar în evidențele contabile ale instituției sunt înregistrați 326 debitori pentru care este necesară efectuarea de demersuri la instanțele judecătorești pentru recuperarea sumelor datorate bugetului Județului Arad. Se află în derulare procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică pentru realizarea obiectivului de investiție <Modernizarea DJ 708C km 0+000-4+100 Sâmbăteni-Ghioroc (pasaj) și amenajare piste de biciclete>, procedură care se efectuează la nivelul Compartimentului Juridic printr-un număr de 2 funcționari publici”.
În documentele instituției județene se mai precizează faptul că, pentru a beneficia de asistență juridică, va fi încheiat un acord cadru cu o valabilitate de doi ani, timp în care ar urma să fie făcute angajări pe posturile vacante.
„Contractarea de servicii juridice se impune a fi realizată până la completarea structurii de personal la nivelul Compartimentului Juridic prin ocuparea posturilor vacante care pot fi scoase la concurs în conformitate cu prevederile legii, acordul cadru urmând a fi încheiat pe o perioadă de doi ani. În baza acordului cadru vor fi încheiate contracte subsecvente pentru litigiile a căror complexitate justifică contractare de servicii juridice, ținând cont de necesitatea formării profesionale a consilierilor juridici care vor ocupa posturile vacante în prezent sau în situațiile în care numărul litigiilor nu va putea fi gestionat cu personalul existent. Stabilirea valorii estimate a acordului cadru și atribuirea în condiții de legalitate a acestuia urmează a fi făcute în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar valoarea serviciilor de consultanță juridică, de asistență juridică și de reprezentare juridică va fi cuprinsă în bugetul Județului Arad”, se arată într-un proiect de hotărâre.
Trimite articolul
XVolumul mare de lucru? CJA este singura firma la care le merge tot bine. Restul de firme sunt îngropate de taxe și taxe.
Pentru cei care nu știu, intrebati-va de ce oare, aproape toți juriștii consiliului au plecat sau vor să plece din instituție. Peștele de la cap se impute :)). Era parcă o lege care interzice angajarea din sursă externa de servicii juridice atâta vreme cât există serviciu juridic în instituție, sau nu? Mai bine plătești un avocat cu 10mii de lei /cauză decât un jurist cu 3,4mii de lei pe lună?… Oricum la salariile de mizerie de acolo nu vin decât începători în ale dreptului :))
Se deschide cutia parandaratului,dupa bunele traditii aradene,patronate de mai multi ani de CJ; nu ar strica o actiune energica a DNA cu titlu de prevenire a sifonarii banului public. Deja se cam stiu cine vor deveni avocatii ce vor colabora cu CJ,desigur doua case de avocatura din Arad.
-
Si te mai miri daca sunt reprezentati in nume personal de aceeasi avocati… Bine-i Doamne. Asa se face si la renovari. S-a renovat scoala, si-a renovat si directorul casa, tot cu firma aia. Ca ei nu fac evaziune, lucreaza cu firme. Daca ar sti aradenii doar 10 la suta din cat se sifoneaza ar face revolutie.
No lasa ca sunt bani destui pentru toata lumea. Lumea buna zic, restul…ghinion.