ARAD. După o investiţie de peste 100.000 de euro, fonduri europene, pentru restaurarea Sălii Marii Uniri, aflată în fostul Palat al Comitatului, de pe Bulevardul Revoluţiei, numărul 81, Consiliul Judeţean Arad a finalizat şi licitaţia pentru dotarea cu mobilier a spaţiului istoric. Patru firme s-au arătat interesate de licitaţia lansată de instituţia judeţeană, iar oferta câştigătoare a fost cea primită de la firma Flamatex, cu sediul în judeţul Argeş. Societatea va primi 174.840 de lei pentru a realiza scaunele şi birourile care vor ajunge în Sala Marii Uniri.
„Consiliul Județean Arad a demarat și finalizat lucrările de reparație și restaurare a sediului din Bulevardul Revoluției, nr. 81, clădire care are valoare de monument istoric. În acestă clădire se află <Sala Marii Uniri>, sală în care Iuliu Maniu și Oszkar Jaszy au negociat condițiile desprinderii Transilvaniei de Ungaria, respectiv Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Având în vedere importanța acestei clădiri, precum și necesitatea de a fi reintrodusă în circuitul funcțional, administrativ și socio-cultural se impune dotarea acesteia cu mobilierul necesar pentru a găzdui diferite evenimente”, explică cei de la Consiliul Judeţean.
Preşedintele instituţiei, Iustin Cionca, a vorbit, într-una dintre şedinţele CJA, despre necesitatea mobilării acestei săli istorice: „Avem o sală superbă, restaurată cu bani europeni. Trebuie neapărat să o dotăm şi cu mobilier. Nu mi se pare normal ca, la fiecare eveniment organizat în acea sală, să căutăm scaune de închiriat sau să aducem din alte părţi, de la alte instituţii, pentru a asigura confortul celor care particpă la evenimentele de acolo”.
Trimite articolul
XSala ”marii uniri” intr-o cladire austro-ungara? pai ce, ne furam singuri istoria?
Dar pentru fabrica MARTA ,de ce nu sunt fonduri????