„De la deschiderea sesiunii de depunere pentru persoanele fizice, s-au format cozi de sute de persoane în mai multe județe din țară în fața agențiilor de mediu. Românii sunt interesați de acest program, dar procedurile de depunere au rămas neschimbate, deși se cunoaște faptul că se formează cozi, se adună tensiune și se creează multe nemulțumiri. Trebuie să schimbăm mentalitatea învechită care spune că totul se depune pe format de hârtie”, declară senatorul arădean.
Pe pagina web a Agenției pentru Mediu se arată faptul că, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, s-a pus la dispoziția agențiilor județene pentru protecția mediului o aplicație informatică web care permite înregistrarea dosarelor pentru Programul „CASA VERDE” în timp real.
„Aplicația informatică este benefică angajaților agențiilor pentru mediu și persoanelor care au depus dosare, dar pasul cel mai important este omis și de această dată. Dosarele trebuie să poată fi depuse și online. Depunerea online se face pentru sume mult mai mari, în cadrul programelor derulate pe fonduri europene și naționale, iar acest lucru este pus în practică de ani de zile. Astfel că este foarte important ca APM să poată să gestioneze etapa de depunere a dosarelor și online. I-am solicitat ministrului să propună implementarea unui program informatic care să permită depunerea online a dosarelor”, spune senatorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!