Proiectul prevede achiziţionarea unui elicopter SMURD, cu baza la Iaşi, care va opera pe ambele părţi ale frontierei dintre România şi Republica Moldova. „Am aprobat cumpărarea unui elicopter SMURD la Iaşi care să deservească şi Republica Moldova dacă şi când este cazul. Acest vot vine după ce, duminică, Republica Moldova a ales Europa. România sprijină demersurile susţinute ale Republicii Moldova de apropiere de Uniunea Europeană iar eu şi colegii senatori am dat din suflet acest vot pentru un proiect de lege care vine în sprijinul vecinilor noştri. Am încercat să sprijin dezvoltarea acestor servicii medicale profesioniste de câţiva ani buni, în Arad, în Timişoara, în toată ţara şi astăzi am bucuria votului dat pentru SMURD-ul din Iaşi” declară senatorul arădean, Traian Igaş.
Constantin Traian Igas, senator de Arad: "Senatul trimite SMURD-ul in Republica Moldova"
ARAD. Marţi, în şedinţa de plen a Senatului, s-a dat votul pentru Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 urmând să aibă loc două trageri, una principală şi una suplimentară.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” a lansat procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor pentru Campusul Profesional Integrat Dual.
Mapamond
Partidul Liberal de guvernământ din Canada urmează să aleagă duminică un fost bancher novice în politică pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau în funcţia de prim-ministru, care va avea de gestionat ameninţările venite din partea preşedintelui american, Donald Trump, informează AFP.
Local
Se împlinesc, zilele acestea, cinci ani de când, în contextul pandemiei de coronavirus, cursurile școlilor au fost mutate în mediul online.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, în weekend, pentru stingerea a șapte incendii de vegetație în urma cărora au fost afectate 70 de hectare de teren.
ARADON Sport local
Echipele arădene au reușit să obțină doar un punct din 9 posibile. La Viitorul s-a lăsat cu plecări.
Ştiri sportive
Ella Constantinescu Zeller, o legendă a tenisului de masă românesc, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani, a anunţat, sâmbătă seara, Federaţia Română de Tenis de Masă, pe site-ul său oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!