„Experiența ultimilor ani ne arată că în România au existat nenumărate crize politice la vedere. Un prim ministru a fost dat jos in modul cel mai democratic printr-o moțiune de cenzură votată de o majoritate parlamentară și cu toate acestea a rămas în continuare premier. O majoritate parlamentară a propus președintelui în mod oficial un candidat pentru postul de prim-ministru și președintele a refuzat să îl desemneze. Discuțiile despre reprezentarea la Consiliul European, disponibilitatea președintelui de a accepta sau nu o remaniere sunt numai câteva exemple de situații inacceptabile într-o democrație”, spune copreşedintele USL Arad.
„Noua Constituție nu va permite Parlamentului să stabilească prin Legea electorală un număr mai mare de 300 de deputați plus minoritățile naționale…stoparea migrației politice prin interzicerea constituirii de alte grupuri parlamentare decât cele care rezultă din votul popular şi pierderea mandatului de către cei care părăsesc partidul în numele căruia au candidat”, a punctat Cristina câteva dintre cele mai importante modificări.
„La capitolul politic, marele câștigător este Parlamentul, care își întărește puterea și autoritatea ca for de reprezentare, dezbatere și decizie națională. Totodată, se clarifică rolul său în raport cu președintele și cu Guvernul”, a declarat Ioan Cristina, care s-a referit şi la atribuţiile preşedintelui: „Revizuirea Constituției are în vedere clarificarea atribuțiilor președintelui, care în vechea Constituție erau insuficient definite. Se elimină astfel din start posibilitatea apariției situațiilor de instabilitate la nivel guvernamental sau de crize soldate cu suspendări ale președintelui”.
CITESTE SI:
Cristina recomanda autocritica la PDL
Citiți principiile noastre de moderare aici!