Reprezentantul Ambasadei a subliniat că Bulgaria intenţionează să deschidă, în prima jumătate a anului viitor, un Consulat onorific în zona Banatului. „Suntem interesaţi de posibilităţile de investiţie în judeţul Arad şi pe regiunea de Vest şi suntem convinşi că demersurile noastre vor găsi răspuns din partea dumneavoastră”, a subliniat Iavor Stoyanov.
Preşedintele CJA a prezentat delegaţiei posibilităţile de investiţii la nivelul judeţului, în domeniul transporturilor şi al dezvoltării relaţiilor economice. Una din problemele comune supuse discuţiei a fost cea a transportatorilor români şi bulgari, care întâmpină aceeaşi problemă cu autorităţile maghiare, la vămile din Ungaria şi pe teritoriul acestei ţări. Oficialii bulgari şi prefectul au apreciat că autorităţile din ambele state trebuie să îşi unească eforturile pentru rezolvarea problemei.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!