Cel mai important proiect de drumuri al CJA, „Modernizare tronson Juliţa – Mădrigeşti, componenta traseului turistic E 68 – Moneasa” are deja un consultant pentru asistenţă tehnică, o firmă din Macea. La licitaţia organizată de CJA, pentru pentru achiziţionarea serviciilor de asistenţă tehnică aferente proiectului, s-a prezentat o singură firmă, din Macea, care a şi câştigat, potrivit raportului publicat în cursul lunii mai. Firma se va ocupa, potrivit informaţiilor primite de la Consiliul Judeţean, de buna desfăşurare a proiectului, de la cele mai mici detalii, cum ar fi calitatea materialelor folosite, până la calitatea lucrărilor şi verificarea dacă acestea sunt conforme proiectului şi caietului de sarcini. Instituţia va plăti pentru aceste servicii 210.000 lei.
Primul pe regiune
Proiectul prevede reabilitarea a 24,671 kilometri din drumurile judeţene DJ 707 C şi DJ 708. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 32 de luni, lucrările estimându-se să fie finalizate în iunie 2011. Contractul de finanţare pentru acest proiect este primul semnat din regiunea de vest a ţării. Valoarea totală a proiectului este de 56.324.534 lei, din care fonduri nerambursabile – 45.500.000 lei.
Prin modernizarea tronsonului de drum Juliţa – Mădrigeşti se doreşte crearea unei legături directe între Valea Mureşului şi Valea Crişului. Astfel, se scurtează drumul dintre Săvârşin şi Moneasa cu aproximativ 100 de kilometri.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!