Luni, 2 octombrie 2017, Roberto Sperandio, consulul onorific al Republicii Italiene la Arad, a onorat cu prezența sa Colegiul Național „Moise Nicoară”. Întâlnirea cu direcțiunea școlii și consilierul educativ a avut ca scop semnarea unui acord de parteneriat pentru activități cu caracter cultural, care se vor desfășura în cadrul prestigiosului colegiu în anul școlar 2017-2018. Obiectivele comune sunt îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi diversificarea activităţilor şcolare și extraşcolare, realizarea unui schimb de experienţă şi de valori între cei implicați.
Un prim eveniment comun de anvergură va avea loc în 15 ianuarie 2018, când, în cadrul proiectului „Cu gândiri și cu imagini”, va fi omagiat Mihai Eminescu, dar și în martie, în cadrul săptămânii „Școala altfel”, când se va organiza un Cerc de inițiere în limba, civilizația și cultura italiană. Nu în ultimul rând, consulul onorific al Republicii Italiene la Arad se va implica în Concursul internațional de artă „Theatrum Mundi” – ediția a XIV-a, care va avea loc la sfârșitul lunii mai 2018.
Citiți principiile noastre de moderare aici!