Deputatul Mihai Calimente respinge afirmaţiile referitoare la existenţa unei înţelegeri subterane între parlamentarii PDL şi PSD, la votul privind alegerea primarilor într-un singur tur. „Chiar dacă printre iniţiatori au fost parlamentari de la PSD şi PNL, în urma discuţiilor în cadrul USL şi-au dat seama că este o încălcare a democraţiei, iar urmarea a fost că nimeni de la PSD sau PNL nu a votat pentru. Rezultatul a reflectat exact majoritatea pe care o au la Cameră PDL-iştii, cu maghiarii, UNPR, aşa zişii independenţi şi minorităţile. Fiind o lege organică, au reuşit să se adune. Este total nedemocratic ca un primar ales cu 20% să conducă o comunitate. Este un vot prin care o majoritate l-a dat înafara oricăror norme ale democraţiei, o aberaţie pe care au pus-o la cale ca să obţină cât mai mulţi primari la alegerile din 2012. Fiind deja asiguraţi în privinţa primarilor pe post, au de furat şi de cumpărat mai puţine voturi”, spune Calimente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!