ARAD. Modernizarea liniei de cale ferată Arad-Timişoara-Caransebeş intră în linie dreaptă. Curtea de Apel Bucureşti a decis să respingă contestaţiile depuse de unul dintre participanţii la licitaţia iniţiată de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. Iniţial, acelaşi participant a contestat rezultatul licitaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Încă de aici, compania Alstom, liderul asocierii care a pierdut licitaţia, a primit răspuns nefavorabil. Cu toate acestea, a decis să meargă mai departe şi să conteste în instanţă rezultatul, dar şi aici fără a avea câştig de cauză. Drept urmare, câştigătorul licitaţiei, pe care îl anunţam încă din data de 9 august, rămâne nemodificat: Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA va moderniza calea ferată Arad-Timişoara, licitaţia fiind adjudecată contra sumei de 2.184.174.656,60 lei, fără TVA.
Cu toate procedurile închise, urmează ca CFR SA să semneze contractul cu liderul asocierii câştigătoare, respectiv WEBUILD SPA, după care urmează munca propriu zisă. În primele şase luni ar trebui să fie finalizat proiectul tehnic, urmând ca execuţia lucrărilor să dureze trei ani de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!