Se pare că telenovela viitorului Complex Matern Pediatrie, spital care ar trebui să fie construit de nou în curtea Spitalului Judeţean Arad, este fără de sfârşit. Iniţial, contractul a fost atribuit firmei Tesseract, specializată în proiectarea de spitale. Pro Arhitectura nu a fost de acord cu decizia luată de comisia de licitaţie şi a început un război dus atât împotriva Consiliului Judeţean Arad, cât şi împotriva firmei câştigătoare. Decizia comisiei a fost contestată de mai multe ori la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi mai departe, la Curtea de Apel Timişoara. După mai multe decizii şi sentinţe judecătoreşti, în final comisia de licitaţie a schimbat câştigătorul şi a anunţat că Pro Arhitectura a prins contractul pentru proiectarea Complexului Matern Pediatrie. Numai că semnarea contractului urma să se facă numai după expirarea perioadei de depunere a contestaţiilor. În chiar ultima zi, cei de la Tesseract s-au „trezit” că, iniţial, au semnat contractul şi au fost câştigători. Şi au contestat decizia comisiei de licitaţie, care a atribuit contractul către Pro Arhitectura. Drept urmare, se reia circuitul pe care Pro Arhitectura l-a făcut de mai multe ori. Mai precis, se aşteaptă decizia CNSC în ceea ce priveşte contestaţia depusă de Tesseract, iar, în cazul în care decizia va fi nefavorabilă acestei firme, probabil că urmează un nou proces la Curtea de Apel Timişoara, noi evaluări ale ofertelor, noi contestaţii, noi procese, noi evaluări şi ciclul va continua la nesfârşit. În tot acest timp, Consiliul Judeţean Arad se vede obligat să stea pe margine şi să asiste la bătălii pentru bani, bătălii care sunt tranşate de alte instituţii şi care nu fac decât să întârzie o mare dorinţă a arădenilor: un Matern nou.
Trimite articolul
XDacă se acceptau la licitație doar firmele de proiectare cu experiență în domeniu se evita toată această enormă întârziere!
-
Si cum bre?! Sa nu linga proarhitectura putin din miere?!
trebuie sa fie clar pentru toata lumea ori o face FALCA, ori nu o face nimeni
oricum trage de timp pana se pierde toata finantarea,
ati votat un gunoi!!
-
finantarea proiectului este asigurata, doar banii pentru spital s-au dus intre timp,asa ca aici e miza
-
Asta înseamnă să dai puterea pe mâna prostului.
Arădeni, felicitări pentru falcă ! Să vă spălați cu el pe cap !
Votati fraților pentru un mic si o bere
Pentru sănătate nu avem nimic concret doar sa murim cu zile.
Acești politicieni cu legile lor de rahat făcute doar sa le fie lor bine.
Mai și apar cu sloganuri că ei construiesc.
Ce construiesc? nimic fara sa aibe de câștigat.
Oamenii de nimic.