CĂPÂLNAȘ. În acest sfârşit de săptămână, ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalitaţii Organizate Arad și prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat din Căpâlnaş, suspectat că depozitează ţigări provenite din contrabandă.
Poliţiştii au găsit în locuinţă 25.300 fire ţigarete (1.265 pachete) netimbrate şi timbrate necorespunzător, mărcile Jin Ling, Pall Mall şi Viceroy, pentru care bărbatul nu a putut justifica provenienţa. Cele 1.265 de pachete de țigări au fost confiscate.
De asemenea, în urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că în cursul acestui an, bărbatul a deţinut, transportat şi comercializat cantităţi importante de ţigări provenite din contrabandă.
Totodată, ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au dispus reţinerea acestuia pe bază de ordonanţă pentru infracțiunea de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile şi a fost prezentat Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă, magistraţii emiţând pe numele său un mandat pe o perioadă de 29 zile.
CITESTE SI:
Barbat din Zimand Cuz, retinut pentru contrabanda cu tigari
Citiți principiile noastre de moderare aici!