ARAD. Adrian Mircea Rus, bărbatul la domiciliul căruia luni, 7 octombrie, polițiștii au descoperit peste 21.000 de pachete de țigări de contrabandă, a fost condamnat în vara acestui an de către Judecătoria Arad în două dosare: unul pentru ucidere din culpă, iar celălalt pentru că a condus un autovehicul în timp ce avea suspendat acest drept. Niciuna din cele două sentințe nu este definitivă.
Prima condamnare a venit pe data de 6 iunie, după ce a fost prins, împreună cu polițistul Sergiu Mârza, în timp ce se aflau într-o autoutilitară, în trafic, încărcată cu țigări de contrabandă. Potrivit portaljust.ro, în 6 iunie, Judecătoria Arad a decis să-l condamne pe bărbat la 4 ani de închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În 4 iulie, aceeași instanță a decis condamnarea aceluiași inculpat la 4 luni de închisoare în regim de detenţie pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendat.
De menționat ar fi faptul că împotriva bărbatului nu s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore și nici nu îi fusese revocată măsura arestului la domiciliu – care a fost luată în dosarul de contrabandă cu țigări în care este implicat și polițistul Sergiu Mârza – având în vedere că a încălcat condițiile acestuia, la domiciliul său fiind găsite luni, 7 octombrie, peste 21.000 de pachete de țigări de contrabandă.
Trimite articolul
XSageata ia pe el tot si-l scoate curat pe Marza.
Publicați și numele procurorului care anchetează primul dosar de contrabandă!
Ce pedepse de tot râsul. Cu asemenea pedepse nu se face și nu se vrea altceva decât să fie încurajați infractorii. Românul din China a primit 8 ani de pușcărie pentru că a primit 180 de dolari șpagă. La noi 4 ani pentru moartea unui om