ARAD. Un nou drum judeţean intră în modernizare. De această dată, este vorba despre şoseaua dintre Dieci, Laz şi Dezna, care are o lungime de peste 11 kilometri. Marţi s-a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare, care vor costa 20,6 milioane de lei şi vor fi executate de Inteco Holding.
„Realizăm încă o premieră la nivel de drumuri județene, prin modernizarea tronsonului Dieci-Laz-Dezna. Acest drum nu a fost niciodată asfaltat în totalitate. În ultimii 50 de ani, de când a fost pietruit, s-au făcut doar lucrări de întreținere periodică. După modernizare, acest tronson va închide «triunghiul» format de drumurile Gurahonț-Buteni (spre Sebiș) și Bârsa-Sebiș-Dezna-Moneasa, având ca vârf stațiunea Moneasa. Practic, cu acest tronson, vom moderniza toate drumurile județene din zona Sebiș și Gurahonț, două comunități importante din această parte a județului. Prin această rețea de drumuri dorim să dezvoltăm potențialul turistic al zonei, să oferim turiștilor, dar și investitorilor din domeniu, drumuri bune și sigure, să scurtăm ca timp și distanță legătura cu Moneasa”, a spus Iustin Cionca, președintele CJA.
Răzvan Cadar, vicepreședintele instituţiei, subliniază importanța strategică a acestui drum: „Dieci-Dezna, un drum cu o lungime de 11,3 kilometri, reprezintă încă o etapă a proiectului de dezvoltare a drumurilor din această zonă a județului, după Gurahonț-Dieci-Buteni și Bârsa-Sebiș-Moneasa. Drumul Dieci-Dezna face parte din strategia de dezvoltare a zonei, oferind un acces mai facil și mai sigur spre Moneasa, o legătură mai scurtă cu Valea Crișului Alb (nord-estul județului) și mai ales cu Valea Mureșului (pe traseul Julița-Mădrigești). Prin modernizarea acestui drum, scurtăm distanța dintre Valea Mureșului și Moneasa cu aproximativ 25 de kilometri, pe ruta Julița-Mădrigești-Gurahonț-Dieci-Moneasa”.
La rândul său, deputatul Sergiu Bîlcea, cel care, împreună cu Cionca, a demarat în 2016 proiectul de modernizare a drumurilor județene, a precizat: „Atunci, în 2016, am promis că vom reface toate drumurile din această zonă. Gurahonț-Dieci-Buteni este finalizat, Buteni-Sebiș, de asemenea, iar pe Dieci-Dezna încep acum lucrările, deși procedurile au început de acum trei ani. Într-adevăr, uneori legislația, cum ar fi cea privind achizițiile publice, încetinește ritmul de realizare a unor investiții, dar în calitate de deputat, vă promit că în următorii doi ani se vor schimba multe acte normative, inclusiv Legea privind achizițiile publice”.
Trimite articolul
XBai bulangiule,,, Lipova – sistarovat-limita județul Timiș când îl faci… Lasă gargara ca nu ține……..
-
Îl termină după ce finalizează Arad -Șiria,ori termină drumul ori ne termină pe noi cu nervii.Mi-e scârbă de politicieni,doar promisiuni și gargară pe bani multi…