ARAD - Demonstraţie de forţă la Pecica: ca
urmare a faptului că firma bucureşteană nu a
respectat unele prevederi ale contractului pe care-l avea
încheiat pentru salubrizarea oraşului, Consiliul
Local Pecica a decis, în ultima
şedinţă, să rupă
înţelegerea cu societatea.
Scris de editor5-
ARAD - Demonstraţie de forţă la Pecica: ca
urmare a faptului că firma bucureşteană nu a
respectat unele prevederi ale contractului pe care-l avea
încheiat pentru salubrizarea oraşului, Consiliul
Local Pecica a decis, în ultima
şedinţă, să rupă
înţelegerea cu societatea.
Consilierii PD-L şi UDMR au votat favorabil
proiectul de reziliere a contractului. Promisiunea
nerestectată era legată de închiderea
gropii de gunoi de la marginea oraşului, fapt
pentru care Primăria din Pecica a fost
amendată.
Un bărbat a fost prins de două ori în aceeași zi conducând fără permis, în Gura Văii, comuna Pleșcuța, respectiv Cil, comuna Almaș. Acesta va sta 30 de zile în spatele gratiilor.
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) trage un semnal de alarmă asupra fenomenului îngrijorător al service-urilor auto care operează nefiscalizat în Iaşi, cât şi în alte judeţe din ţară, menţionând că această practică afectează grav economia, siguranţa rutieră şi pune în pericol atât consumatorii, cât şi operatorii corecţi din domeniu.
Statele Unite au anunţat vineri ca au aprobat vânzarea de bombe, muniţii şi rachete în valoare totală de 7,4 miliarde de dolari către Israel, care a folosit arme americane în războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie.
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE. 1
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă. 1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!