În ultima ședință extraordinară a vechiului Consiliul Local Municipal – cea din 18 noiembrie 2024 – a fost aprobat Actul aditional nr. 6 la Contractul de închiriere nr.70278/2020 încheiat între Municipiul Arad și Fundația Universitară „Vasile Goldiș” Arad. Documentul prevede următoarele: „Durata contractului de închiriere pentru imobilul situat în Arad, str. Mihai Eminescu nr.15, se prelungeşte până la data de 30.06.2028, cu începere de la data de 30.06.2025. Pe durata derulării contractului, contractul se suspendă dacă locatarul solicită suspendarea acestuia pe o perioadă de maxim 3 ani de la împlinirea termenului stabilit prin Actul adițional nr.5, cu o notificare prealabilă a locatorului de 10 de zile. Pe perioada suspendării, locatorul poate dispune de spațiul în cauză. Dacă locatarul dorește să reia folosința spațiului și executarea contactului, îl va notifica în acest sens pe locator, care îi va pune spațiul la dispoziție în cel mult 45 de zile de la primirea notificării. Pe perioada suspendării, contractul va putea înceta unilateral, din inițiativa locatorului, după 10 zile de la expedierea către locatar a unei notificări de încetare a contractului.”
Hotărârea a fost adoptată cu 12 voturi „pentru” (PNL+PSD+PMP+UDMR) și 6 abțineri (USR); 3 consilieri nu au participat la vot (Antoanela Naaji, Lazăr Faur și Andrei Korodi).
Vot „împotriva Aradului și arădenilor”
La finalul ședinței, primarul Călin Bibarț a intervenit pentru a-i muștrului pe aleșii USR. Iată explicațiile edilului: „După cum știți, vă reamintesc: avem închiriat spațiul de pe Mihai Eminescu, unde și-a desfășurat activitatea ultima dată Liceul Pedagogic. Odată cu rezolvarea situației de peste drum de Pedagogic, de la Vlaicu, spațiile au rămas nefolosite. Am găsit înțelegere la Goldiș, ca să nu plătim lună de lună închiriere acolo fără să folosim spațiile, să suspendăm contractul. Nu să-l închidem, să-l suspendăm. Pentru că e posibil ca, odată cu lucrările de anvelopare finanțate prin PNRR la alte școli, să avem nevoie de spații. Dar să plătim doar când le folosim. Și cu tristețe constat că și atunci când vrem să facem economie, să nu plătim niște bani, grupul USR se abține de la vot. (…) Constat că votați doar așa, parcă împotriva Aradului și a arădenilor. Am vrut să subliniez lucrul acesta ca să vă transmit un mesaj public acum, pentru că transmiteți semnale că ați dori să guvernăm împreună local: politica e până la un punct; de la punctul acela încolo, interesele sunt ale Aradului și ale arădenilor, dragii mei.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!