În urma scandalului iscat de retragerea
sprijinului PC pentru Ştefan
Pascu, directorul AJOFM, deoarece a
refuzat să susţină financiar campania
pentru alegerile europarlamentare, secretarul
executiv al PSD, Marian Melinte
(foto), a ţinut să precizeze că
protocolul încheiat între PSD
şi PC nu prevede sub nicio formă
obligaţia candidaţilor la funcţiile de
la deconcentrate să doneze partidului bani.
„Nicio clipă, în interiorul
Alianţei PSD+PC, nu s-a pus
problema susţinerii directorilor în schimbul
unor donaţii pentru partid. Conform protocolului,
conservatorii trebuie să participe activ la
campania electorală, alături de noi, cu
oameni şi o parte a logisticii, să participe
la afişaj şi la acţiunile electorale. De
exemplu, trebuie să asigure un microbuz branduit,
dotat cu megafon. Le-am dat noi şi megafonul, ei
mai trebuie să se descurce cu microbuzul şi,
eventual, să plătească şoferul,
dacă nu au un om de la partid care să
facă gratis acest lucru.
Afişe, banere, pliante, şepcuţe şi
altele de acest gen, nu costă nimic, totul s-a
primit de la Bucureşti, trebuie doar să
vină să le ia de la noi. Încă
odată precizez, numirea directorilor nu a avut
nici în clin nici în mânecă cu
campania electorală. Cel puţin, în ceea
ce priveşte PSD”, a declarat
Melinte.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!