„Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, în continuarea acțiunilor desfășurate pe durata sărbătorilor de iarnă, în perioada 29.12.2023 – 29.01.2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au desfășurat acțiuni de control inopinat la 41 operatori economici din categoriile comerț, turism și alimentație publică”, informează ISU Arad.
Pe timpul verificărilor, personalul specializat a constatat 121 neconformități pe linia securității la incendiu, sancționate cu 45 de avertismente și 76 de amenzi, în cuantum de 1.106.500 lei. De asemenea, controalele desfășurate au relevat faptul că 18 dintre obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Închise temporar Totodată, acțiunile derulate au vizat și obiectivele cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori, a accesibilității căilor de evacuare, respectiv a echipării construcțiilor de instalații de protecție împotriva incendiilor. Pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, la 4 obiective din județul și municipiul Arad a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcționării și aplicate amenzi în cuantum de 290.000 lei. La majoritatea obiectivelor controlate, măsura complementară de oprire a funcționării a fost dispusă în contextul identificării mai multor nereguli de ordin tehnic, principala deficiență fiind neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă. “Important de menționat este faptul că funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu reprezintă o încălcare a legii, iar răspunderea revine exclusiv deținătorilor respectivelor construcții. Caracterul permanent al activității de apărare împotriva incendiilor, stabilit de lege, poate fi asigurat doar prin implicarea reprezentanților obiectivelor existente la nivel național în respectarea în fiecare moment a măsurilor de siguranță, inclusiv a celor care vizează numărul maxim de utilizatori prevăzuți de lege. Nu ne dorim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi. Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare”, a punctat Ruxandra Klein, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.Documentații în format electronic
Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, procesul de avizare/autorizare a fost optimizat, iar inspectoratele pentru situații de urgență primesc în format electronic documentațiile și răspund solicitanților în același format. Prin exceptie, până în data de 31.03.2024, documentațiile se pot depune si în format letric.Trimite articolul
XLa platinium ard aia gazu aiurea sa incalzeasca cotetu ala afara, poate mai i-a focgig
Cred ca este o minciuna, nu sunt precizate unitatile comerciale controlate si nici cele sanctionate !