ARAD. Investiţiile în drumurile judeţene sunt inutile, dacă patronii firmelor de transport şi şoferii de camioane nu respectă tonajul şi distrug asfaltul. Asta ne-au spus, de mai multe ori, reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, care au organizat nenumărate acţiuni pe drumurile judeţene pentru a prinde camioanele supraîncărcate şi a-i amenda pe şoferi. Numai că aceste acţiuni nu au avut neapărat efectul scontat, camioanele circulând, în continuare, încărcate peste limită. Acum, însă, şefii Consiliilor Judeţene Arad şi Timiş vor să pună în aplicare acţiuni comune. „Am stabilit astăzi, cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, măsuri pentru înăsprirea controlului tonajului mașinilor care transportă balast și alte încărcături pe drumurile județene dintre Arad şi Timiș. Ne-am întâlnit în localitatea Alioş şi am revăzut starea drumurilor modernizate, dar afectate de mașinile de mare tonaj ale transportatorilor care nu respectă restricțiile. Anul acesta stabilim un set de măsuri împreună cu colegii din Timiș, să acționăm concertat pentru protejarea investițiilor și a proprietăților cetățenilor”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Drept urmare, pe drumurile interjudeţene, vor apărea echipe mixte care vor sta cu ochii pe şoferii camioanelor.
Trimite articolul
XSerios????? Nu au mai sărit la cap băieții, au uitat de cotizație? Știe toată lumea ca se circula peste tonaj, dar nu ați pune un cantar permanent care sa poată fi monitorizat online
la Alios de 2 ani este cantar fix cu operator non stop dar NICI un camion nu a verificat cantarul..cine sa i verifice ..sau pe cine sa verifice ? Bine ca incaseaza (stiu ei ce,de la cine )
in Ungaria este cantar permanent, cu camere si echipaj de politie, sari peste cantar si incasezi amenda, la noi nu este posibil asa ceva daca anumiti politisti au firme de transport si fac si ei un leu necinstit pe baza de influenta,
filme pt prosti…coruptia din transport e apocaliptica si isctr face parte din ea…nu credeti?controlati la averi ….patronii din transport evazionisti fiscali…
Este de ajuns sa se posteze cei cu cintarul in zona balastierelor simplu ca buna ziua numai sa se vrea treaba aceasta dar sunt interese prea mari si nu se vrea se pune presiune din partea transportatorilor si nimeni nu face nimic asta este Romania.
ARBOTRANS
Aud prin statie pe cei cu basculante pline de piatra peste 40 tone circuland pe drumul Lipova – Timisoara. Cand apare vre-un control se anunta unul pe altul si nu este prins nimeni. Controalele sunt rare, astfel ca pauzele camionagiilor nu influenteaza afacerile banoase. Probabil sunt mana in mana cu cei pusi sa-i opreasca. Si de suferit suferim noi, cei care suntem nevoiti sa circulam pe drumuri ca in evul mediu.
Daca intradevar se doreste stoparea traficului cu mult peste tonaj vor trebui sa fie controale 24 din 24 de ore altfel nu se rezolva nimic transportatorii stiu dinainte cind va fii control si unde anume va fii CORUPTIA este prezenta.
E simplu , nu se vrea .
se ia prea multa spaga care ajunge probabil la Primarie si Consiliu Local
Pentru oras unde e interzis accesul masinilor de mare tonaj si totusi se circula fara jena , distrugand sosele si implicit masinile noastre a tuturor e foarte simplu :
Montati naibii camere in toate punctele pe unde se poate intra in oras cu camioane , iar pentru cei care isi dau numar jos de inmatriculare dosar penal la soferi .
Daca si ar face treaba DNA , sigur am scapa de toate gunoaiele astea corupte
Conform legii ei trebuie sa incarce 16 tone.Dar 8 din 10 au 30 -40 tone.Drumuri distruse , vai si amar.De 30 de ani aceeasi poveste.
Nu va dati seama ce inseamna asta. Adica sa se controleze ei pe ei sau sa isi dea singur amenda. Majoritatea care lucreaza in ARR ,POLITIE , ANAF alte institutii au firme pe interpusi si atunci cum sta treaba . Altii au firme de transport altii au saloane de bronzat , alimentari si alte chichite la care nu le dai importanta da nici nu ii calca nici un control. Mai auzi pe cate unu care zice ca daca nu pune 40T nu renteaza cursa, da de ce cand sau dus la semnare de contract nu au negociat cum trebuie sau dus cu preturi mici ca asa suntem noi romanii ne descurcam noi cumva o fi bine , las ca stiu eu pe cineva sau dam un telefon si ne scoatem , ar cam trebui sa se termine toate astea avem 30 de ani de la revolutie si nu am realizat nimic am trait din ce am vandut la straini si acum ne plangem ca suntem slugi.
Sigur cunoasteti camioanele cu nr de GJ care erau supraincarcate cu sfecla aveau tonajul total 55\60 de tone nu erau opriti absolut de nimeni circulau la fabrica la Oradea mult au circulat si in zona noastra unde era ISCTR ul nu aveau ochi pt. ei aveau spate mare.