ARAD. Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad şi poliţişti din cadrul formaţiunii de investigare a fraudelor a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au fost angrenaţi, începând din luna octombrie, în acţiuni privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea ilegalităţilor comise în domeniul utilizării forţei de muncă „la negru” şi reducerea incidenţei muncii nedeclarate.
„Aceste acţiuni se derulează cu prioritate în domeniile identificate cu un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte folosirea forţei de muncă neangajată şi anume: construcţii, reparaţii şi întreţinere maşini, industria lemnului şi confecţii atât în timpul zilei cât şi noaptea în funcţie de programul de activitate al unităţii supuse controlului. Până la această dată, situaţia statistică se prezintă astfel: au fost controlaţi un număr de 21 angajatori şi s-au aplicat 24 de sancţiuni în cuantum de 16.000 lei”, subliniază, într-un comunicat de presă, Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad.
Demn de menţionat este şi că din cei 21 angajatori controlaţi, 3 au fost depistaţi că practicau munca fără forme legale, dintre care doi angajatori au primit la muncă mai mult de 5 persoane fără a le încheia forme legale de angajare încălcându-se Codul Muncii. Potrivit legii, „constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă”.
Inspectorul şef al ITM a subliniat că şi în perioada următoare se vor efectua acţiuni inopinate de control privind munca „la negru”, pentru ca acest fenomen extrem de nociv pentru societate să fie diminuat”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!