ARAD. Despre reguli, planuri de viitor, posibilităţi de intervenţie în centrul istoric al municipiului. Arhitecţii au făcut la finele săptămânii trecute o prezentare amplă a „Planului urbanistic pentru zonă construită protejată, Zona Monumente Protejate Arad” şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent. Arhitectul şef al Municipiului, Radu Drăgan, a spus de la bun început că elaborarea amplului document va avea efecte imediate extrem de importante: „vom debloca investiţiile în zona protejată, care pot fi făcute fără alte documentaţii de urbanism suplimentare”.
Prezentare
Arhitecta Dana Popescu a prezentat, cât se putea de succint, un document de sute de pagini. Cert este că suprafaţa zonei reglementate este de 610 ha. În această suprafaţă sunt incluse zone extinse de teren, încluzând, aproape tot centrul oraşului, de la podul Traian până la Palatul CFR de la Podgoria, zona cu cetatea, până la strada Andrei Şaguna, precum şi frontul de proprietăţi aferente Căii Timişorii până la intersecţia cu strada Ady Endre. A vorbit despre ce intervenţii se vor putea face la clădirile din zona protejată, ce fel de comerţ se recomandă să se desfăşoare în anumite zone ale oraşului, ce tipuri de monumente avem, ce se doreşte să se realizeze în zona Cetăţii.
Modificare
Cert este că, de la bun început, planul a suferit adăugiri, după ce consilierul local Marcela Nicşanu a citit două amendamente la proiect. De fapt, s-a prevăzut suplimentar posibilitatea de a se iniţia un studiu de fezabilitate „privind posibilitatea amenajării unui parcaj subteran public destinat instituţiilor din zonă. În acest caz se va menţine funcţiunea existentă supraterană de terenuri de sport.” Un alt amendament vizează de asemenea posibilitatea de iniţiere a studiului de fezabilitate „privind posibilitatea reamenajării Parcului Eminescu din punct de vedere al circulaţiei auto, pietonale, parcaje, plantaţii”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!