ARAD. Alarma s-a dat miercuri seara, în jurul orei 22.00. Un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciul de patrulare a fost sesizat de către dispecerul de serviciu despre faptul că trei minori de origine afgană, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, au dispărut dintr-un centru de primire minori, unde erau cazați. Apelul a fost efectuat de către angajații centrului care au mai precizat și faptul că cei trei copii nu sunt îmbrăcați conform anotimpului.
“Jandarmii s-au mobilizat imediat și având semnalmentele minorilor au plecat în căutarea lor. Au fost verificate mai multe zone din municipiu și în scurt timp minorii au fost depistați la o distanță apreciabilă față de locul dispariției și conduși înapoi la centrul din care au plecat, unde au primit haine uscate și o masă caldă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
De menționat este faptul că cei trei minori au fost depistați de către polițiștii de frontieră, în urmă cu o săptămână, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat și, conform prevederilor legale, au fost cazați într-un centru de specialitate până la finalizarea procedurilor legale cu privire la întocmirea documentelor de identitate.
VIDEO: IJJ Arad
Trimite articolul
XErau si ei la cersit ? De ce nu iitrimit acasa in tara lor, in regim de urgenta , impreuna cu alti conationali pripasiti ilegal aici ?
-
Pt ca nici pe romanii din TOATĂ LUMEA nu – i trimite acasă nimeni INCULTULE!!! ROMANII SUNT CA ȘI COCA COLA PESTE TOOOOT ȘI NU TOȚI MUNCESC LEGAL…