ARAD. Când le vezi privirile candide şi, mai apoi, afli poveştile pe care le poartă în suflete, nu poţi să nu te întrebi cu ce au greşit aceşti copii. Au fost abandonaţi în spitale sau au fost neglijaţi ori abuzaţi acasă, de către părinţi. Au ajuns la Centrul de pe strada Udrea, al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru că viaţa i-a pus într-o situaţie limită. Deşi s-ar părea că aici au tot ce-şi doresc, le lipseşte, totuşi, ceva…
E o adevărată experienţă să petreci, fie şi numai câteva zeci de minute, la Centrul de pe strada Udrea, al DGASPC Arad. Practic, în acest spaţiu funcţionează mai multe centre şi servicii: Centrul de criză, Centrul de primire minori, Compartimentul de violenţă domestică, Compartimentul de abuz şi neglijare, Compartimentul de intervenţie în regim de urgenţă, Telefonul de Urgenţă (0257-983) şi Echipa mobilă.
În spatele denumirilor oficiale se ascund sufletele triste ale unor copii nevinovaţi. Copii care fie au fost abandonaţi în spitale, fie au fost neglijaţi ori abuzaţi acasă, de către părinţi. Ei ajung „pe Udrea” pentru că se află într-o situaţie limită, pentru că viaţa le-a fost pusă în pericol. Pentru că aici e locul în care se pot simţi în siguranţă. Dar, din păcate, ei au nevoie de… mai mult de atât. Au nevoie de afecţiune, au nevoie de îmbrăţişări, au nevoie să iubească şi să fie iubiţi.
„Este foarte interesant faptul că, deşi vin aici abuzaţi din familie, neglijaţi, ei întreabă totuşi de părinţi şi vor să meargă cel puţin în vacanţă acasă” – susţine Mihaela Codreanu, şef Serviciu în cadrul DGASPC Arad.
Deşi în centru li se asigură toate nevoile de bază (cazare, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, asistenţă medicală, activităţi de socializare), nevoile afective rămân descoperite.
„Orice copil care trăieşte într-o familie are o persoană de referinţă emoţională: mama, tata, bunica… Ştie oricând că poate fi ajutat, ştie că întotdeauna când merge acasă o poate găsi pe mama. Aici turele se schimbă, copiii se identifică foarte greu cu o persoană de referinţă. Nu au acea relaţie emoţională, nu au posibilitatea să şi-o creeze” – explică Mihaela Codreanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!