Președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, Samuel Caba, a luat atitudine în cazul privind disputele legate de Palatul Copiilor din Arad. Palatul funcționează de ani de zile într-o clădire retrocedată, iar acum nu mai sunt bani pentru plata chiriei lunare cerute de proprietar. Noul edificiu al Palatului Copiilor, aflat de ani de zile în șantier, mai are mult până când va fi finalizat.
„Am luat cunoștință despre problema Palatului Copiilor în dublă calitate, de reprezentant al societății civile dar și de tată ai cărui copii sunt interesați de cercurile Palatului Copiilor. Și spre nemulțumirea mea, am constatat că este vorba despre o problemă mult mai gravă decât ar părea la o primă evaluare: vechea clădire, despre care am alat că a fost retrocedată, nu asigură condiții optime pentru copii, deși de ani de zile aici se desfășoară multiple activități recreațional-educative. Noul Palat al Copiilor este de ani de zile un șantier fără sfârșit, fără a exista șanse ca el să fie finalizat în viitorul apropiat. Iar copiii noștri, adevărații beneficiari ai activităților desfășurate în cercurile de la Palat, suferă. Soluții există dar se pare că autoritățile preferă să treacă Palatul Copiilor la capitolul armă politică în loc să caute rezolvări. Primăria probabil are fonduri, are la dispoziție spații, dar încă așteptăm să găsească o soluție. La nivel guvernamental există fonduri, dar se pare că nu s-a găsit modalitatea eficientă de a fi direcționate spre Arad pentru finanțarea lucrărilor la noul Palat. În fața acestei pasări de responsabilități, în numele copiilor arădeni, cer găsirea unei soluții la care să se ralieze toate forțele politice responsabile și asta cât mai curând, pentru că avem nevoie de activitățile de la cercurile Palatului, copiii noștri merită condiții cât mai bune iar noi, ca părinți, am ajuns să ne pierdem răbdarea”, a declarat Samuel Caba, președintele ARCD.
Trimite articolul
XSi voi de palate cu turnulete.
Hello,
Inspectoratul Judetean Arad e mare, frumos si nou de vreo doi ani. Acolo, langa bazinul Padurice.
E mai instructiv-educativ asa……
…….pokemonul are si el evident ceva de spus dar numai sa fie vazut !!!!!