Numărul copiilor adoptabili din judeţul nostru a crescut de la 45 în 2009, la 48 în 2010. Iar pentru că familiile arădene care doreau să adopte a fost mai mic, s-au acceptat şi cererile de adopţie ale unor familii din alte judeţe. Aşa se face că unii dintre copiii noştri au plecat din Arad, în special la Timişoara. „Ne bucurăm că s-a întâmplat aşa. Este un lucru foarte bun. Cel mai important e ca fiecare copil să aibă o familie” – spune Aurora Lupaş, şef Serviciu protecţie de tip familial şi adopţie din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad.
În cursul acestui an, 31 de familii au fost atestate în vederea adopţiei, iar 32 de copii (cu 6 mai mulţi decât în 2009) au fost încredinţaţi în vederea adopţiei. Trei dintre aceştia sunt rromi. Din totalul copiilor adoptabili, mai mult de jumătate aparţin etniei rrome. Dar asta nu e o problemă. DGASPC a iniţiat campania „Copiii rromi sunt la fel ca ceilalţi”, care s-a dovedit a avea un mare succes, fiind preluată ca model pentru întreaga ţară. „Lumea începe să fie mai deschisă. Avem copii rromi integraţi foarte bine, în familii respectabile” – punctează Aurora Lupaş.
În judeţul Arad sunt 300 de familii care au adoptat copii şi care şi-au creat o adevărată comunitate, cu întâlniri periodice şi grupuri de suport pentru „nou-veniţi”.
ZILELE ADOPŢIEI
Ieri şi astăzi, DGASPC Arad marchează „Zilele adopţiei”, o campanie desfăşurată sub motto-ul „Adoptă, copilul este sufletul familiei”. Cei interesaţi de adopţie se pot adresa Serviciului protecţie de tip familial şi adopţie din cadrul Direcţiei (str. 1 Decembrie 1918 nr. 10-12, telefon 0257-253721).
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!