UPDATE1. Potrivit primelor informaţii, e vorba de un băiat. Trupul lui a fost găsit în curte, atârnând de grinda unei terase. Se pare că nu a lăsat niciun bilet de adio.
UPDATE2. Echipajul SMURD care a ajuns la locul tragediei a încercat să îl salveze pe copil. În ciuda manevrelor de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic pentru băiatul de 11 ani. Medicii i-au declarat decesul.
UPDATE3. Cadavrul băiatului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală. „Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârşirea vruenei fapte penale. Se efectuează în continuare cercetări” – a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
UPDATE4. Potrivit vecinilor, băiatul era liniştit, cuminte şi învăţa bine la şcoală. Tocmai de aceea, gestul său pare inexplicabil. În acest context, este adus tot mai frecvent în discuţie jocul „Balena Albastră”.
Vom reveni cu detalii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!