ARAD. “Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați, în seara de 27 august, în jurul orei 23:00, despre producerea unui eveniment rutier pe Calea Aurel Vlaicu. La fața locului a fost găsit un minor de 15 ani, din Arad, care, fiind sub influența alcoolului, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se de carosabil. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,64 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost sancționat contravențional pentru conducerea unei trotinete fără cască și sub influența alcoolului”, informează IPJ Arad.
Pentru prevenirea evenimentelor de acest gen, polițiștii rutieri recomandă să vă deplasați cu acest mijloc de transport, pe cât se poate, pe pistele de biciclete, să nu vă deplasați mai mult de o persoană pe trotinetă și, bineînțeles, să nu fiți sub influența alcoolului când alegeți această modalitate de a vă deplasa. Polițiștii atrag atenția că în cazul celor care au mai puțin de 14 ani este interzisă deplasarea cu acest mijloc de transport fără a fi însoțiți. De asemenea, pe timpul nopții, este obligatoriu portul elementelor refectorizante, iar bicicleta/trotineta trebuie să fie dotată cu mijloace de iluminare și elemente fluorescente.
Trimite articolul
XNici o problemă de amendă, cum.zice Putin…nu-i problemă de război, plătește mami și tati amenda. Da ia să-i puneți să măture prin centru vreo 3 zile la rînd, cu o vestă pe el pe care să scrie, fac curat că sunt delicvent, și n-am posibilitatea să plătesc amenda…., să se facă de rușine, da așa , orice e, mă scoate mami și tati.
-
Tu trebuie sa te numesti no brain…
-
Si tu cred ca, esti genul despre care se vorbeste al mamei si al tatei, FRAIERE !
-
-
Stai linistit ca in ziua de azi parintii is la fel de prosti ca si copiii lor si invers.
Nu ar fi de acord cu o asemenea masura care le-ar denigra odrasla.
Și acum dacă a greșit la16 ani de s-a îmbătat, mai poate să ajungă prim-ministru? 😀😀😀
-
Da , poate !
-
bravo ai stil
Asta ii ala de anul trecut ce a căzut de pe bicicleta la Polivalenta rupt de beat
Sa imi bag ceva in gandirea voastra de comunisti